Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta îi dă o replică acidă Elenei Udrea

Publicat in rfi, joi 24 februarie 2011 ·

"Limbajul de centură a politicii denotă nivelul de cultură al Elenei Udrea", spune la RFI şeful PSD. Liderul social-democrat îi răspunde ministrului Turismului şi Dezvoltării, care spunea despre el că este "regele sex-gate-ului din PSD, un ipocrit şi un farseur". Ponta mai declară că în opinia sa, Emil Boc îşi va da demisia din fruntea Guvernului.

Rep : Credeţi că Emil Boc îşi va da demisia ?

V.P. : Da, cred că da. Până acum, din 2005 încoace, singura sursă care a fost cea mai bine informată şi care s-a dovedit după aceea că ceea ce a spus s-a întâmplat a fost doamna Udrea. Ea este cea care comunică în numele domnului Băsescu, ne-a transmis săptămâna trecută că e nevoie de schimbarea lui Emil Boc. În acest moment, Guvernul este într-o situaţie catastrofală şi ei gândesc că vor găsi un ţap ispăşitor şi lumea va uita tot restul. Nu doar Emil Boc este problema Guvernului României. Este un sistem clientelar, un sistem de incompetenţă, care se întinde în toată ţara şi este vorba de foarte mulţi alţi miniştri, care nu-şi fac absolut deloc datoria. Nu poţi să păcăleşti pe nimeni că dacă pleacă Emil Boc, deodată toate lucrurile vor merge bine şi că numai din cauza lui Emil Boc lucrurile mergeau prost.

Rep : Şi dacă Emil Boc îşi dă demisia, ce va face USL ?

V.P. : Conform Constituţiei, nu ştiu dacă domnul Băsescu va respecta Constituţia, dar conform Constituţiei, este obligat să ne cheme şi pe noi la consultări. În acest moment, Uniunea Social Liberală, grupurile reunite ale PSD, PNL şi PC reprezintă cel mai mare număr de parlamentari, nu avem majoritatea absolută, nu avem jumătate plus unu, dar avem mai mulţi parlamentari decât PDL-ul, trebuie să fim chemaţi, dacă se respectă Constituţia, vom merge cu o propunere foarte clară de prim-ministru, cu un program de guvernare. Sigur, domnul Băsescu probabil că nu va ţine cont de acest lucru, d

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 16 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 52 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 13 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 14 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 53 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 59 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 17 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°