Stejarul, raspandit in Europa, Asia si America de Nord, este un copac inalt, cu ramuri noduroase si puternice si cu o coroana larga si bogata. In pamant, radacinile se extind cat ramurile de deasupra. Falnicul stejar poate atinge o inaltime de 40 de metri si poate trai pana la 800 de ani. Stejarul este locuit pe toata durata anului, aici gasindu-si adapost si hrana o multime de plante si animale.
Fructele stejarului sunt ghindele. Un stejar matur poate sa aiba peste 50.000 de ghinde, multe dintre ele mancate chiar din copac de pasari si insecte. Cele care ajung la pamant sunt mancate de animale.
De-a lungul timpului, ghinda a fost folosita ca hrana pentru porci dar si la confectionarea de coliere si papusi pentru copii sau bibelouri rustice. Inca din antichitate, scoarta stejarului a fost folosita in tabacarie, deoarece contine mari cantitati de tanin, eficienti in prelucrarea pielii.
In scopuri terapeutice, de la stejar se foloseste scoarta ramurilor tinere, de trei pana la cinci ani, recoltata primavera, prin martie si aprilie. Scoarta contine tanini, are gust astringent si este lipsita de miros.
Produsele din coaja de stejar au o actiune astringenta, combat diareea acuta si indigestia, si hemostatica, reducand sangerarile in caz de ciclu menstrual abundent, eliminarea de sange prin tuse ori sange in urina.
Ceaiul din scoarta de stejar se prepara punand la fiert, pentru 20 de minute, doua lingurite de scoarta maruntita intr-un sfert de litru de apa. Dupa fierbere se strecoara si se beau doua cani pe zi. Este excelent in combaterea febrei, in amigdalita si colici abdominale, faringite, intoxicatii cu metale grele.
Pentru tratarea bolilor de piele se face un ceai mai concentrat, din trei, patru lingurite de scoarta la 250 de ml de apa, fiert 20 de minute. Cu acest ceai se pun comprese in diferite
