Acum cîţiva ani, în Germania, am intrat într-un magazin dedicat chitarelor electrice, mînat de nostalgiile juneţilor mele, cînd cîntam şi eu la aşa ceva. Desigur, la loc de cinste erau marile mărci (la care eu, pe vremea lui Ceauşescu, nu puteam decît să visez), printre care celebra Fender Stratocaster, „chitara lui Jimi Hendrix“. Nu m-am putut abţine să n-o dau jos de pe raft şi să mă joc puţin cu ea. Cîntam, pur şi simplu, la un mit. După ce mi-am făcut mendrele, sub privirea binevoitoare a vînzătorului, m-am uitat mai atent la chitară şi aşa am descoperit o frumuseţe de etichetă pe care scria discret Made in China. „Cum, chiar şi Fender Stratocaster e făcută în China?“ l-am întrebat contrariat pe vînzător. „Totul e făcut în China!...“ mi-a răspuns el, ridicînd neputincios din umeri.

DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş E adevărat, totul a ajuns să fie Made in China, chiar şi etichetele pe care scrie Made in USA. Lucrul acesta ne cam angoasează pentru că ne simţim colonizaţi. Economic şi nu numai. Pe de altă parte, avem prejudecata că lucrurile fabricate acolo sînt de proastă calitate şi, cînd vorbim despre ele, le numim, depreciativ, „chinezării“. În realitate, nu e deloc aşa. Iar chitara Fender Stratocaster făcută în China rămîne o Fender Stratocaster. La prejudecăţile şi la temerile noastre cu privire la chinezi mă gîndeam zilele trecute, cînd am văzut la Mezzo Concertul pentru pian nr. 2 de Prokofiev, cu o pianistă chinezoaică de 24 de ani, Yuja Wang. Am ascultat-o de-a dreptul fascinat. O virtuozitate ieşită din comun (iar concertul lui Prokofiev are destule pasaje extrem de dificile), la care se adaugă talentul şi expresivitatea. Aproape că nu-mi venea să cred ce vedeam şi ascultam: o fată delicată şi fragilă, capabilă de o asemenea forţă interpretativă... Nu numa