Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE ne dă bani pentru combaterea şomajului

Publicat in Curierul, joi 24 februarie 2011 ·

Uniunea Europeană ne dă bani, pentru derularea unor proiecte de sprijinire a şomerilor şi combatere a şomajului, ieri fiind lansate două proiecte finanţate din bani europeni, destinate persoanelor în căutare de loc de muncă.

Proiectele, finanţate din Fondul Social European, prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), se desfăşoară pe o perioadă de un an, în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Implementate de Asociaţia Inter Concordia, în parteneriat cu Asociaţia Europa pentru Dezvoltare Umană şi compania European Consulting, proiectele au ca scop dezvoltarea resurselor umane, creşterea ratei de ocupare, precum şi promovarea competenţelor şi acţiunilor antreprenoriale în Regiunea Bucureşti-Ilfov.

Astfel, în cadrul proiectului "Antreprenoriat şi ocupare inovativă" va fi creată o bursă a locurilor de muncă, unde 120 de şomeri vor fi consiliaţi şi orientaţi profesional, iar zece afaceri vor fi asistate în primele luni de la înfiinţare. De asemenea, 50 de şomeri şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă vor beneficia de un program de mediere şi instruire în vederea dobândirii competenţelor de operator calculator şi comunicare în limba engleză în cadrul proiectului pentru combaterea şomajului eCOMPETENŢE.

"Nu este uşor să faci faţă crizei economice. (...) De aceea, pentru a face faţă cerinţelor societăţii moderne, ar trebui ca pregătirea profesională să devină o prioritate pentru fiecare persoană care doreşte să se angajeze. Limbile străine, competenţele şi abilităţile de folosire a computerului, calificările, sunt elemente de care angajatorii ţin cont în procesul de recrutare", este de părere Eder Bogatu, managerul proiectului.

Uniunea Europeană ne dă bani, pentru derularea unor proiecte de sprijinire a şomerilor şi combatere a şomajului, ieri fiind lansate două proiecte finanţate din bani europeni, destinate pe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 22 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 30 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentr

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Mediafax acum 23 minute
Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de marți spre miercuri, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităților Ismail și Chilia), în proximita

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°