Producătorul de materiale de construcţii Baumix, deţinut de omul de afaceri Augustin Russu, a înregistrat anul trecut afaceri de 7,2 milioane de euro (30,2 milioane de lei), în scădere cu 15% comparativ cu anul 2009.
Scăderea cifrei de afaceri a fost determinată în special de contracţia cu 30% a pieţei de materiale de construcţii, pe care Baumix deţine o cotă de circa 10%, potrivit estimărilor companiei.
Pe de altă parte, producătorul de materiale de construcţii a înregistrat în 2010 un profit operaţional (EBITDA) de 3 milioane de lei (713.000 euro) şi un profit net de 329.000 de lei (78.150 euro).
În 2010, Baumix s-a concentrat pe clienţii mari (key accounts), precum reţelele de bricolaj, pentru a evita riscul de neîncasare a creanţelor. Astfel, dacă în 2009, 60-70% din vânzări erau generate de sectorul de retail (vânzări directe către firmele de construcţii), în 2010 ponderea s-a inversat în favoarea key accounts. Pentru anul 2011, compania vizează creşterea cifrei de afaceri până la nivelul din 2009 (respectiv 8,5 mil. euro), dar şi menţinerea pe profit. De asemenea, anul acesta compania se va concentra pe segmentul de plăci ceramice şi termosistem.
"În acest an mizăm pe gamele pentru placări ceramice şi pentru termosistem, pentru fiecare deţinând o cotă de 15% din piaţă. De asemenea, avem în vedere o implicare mai activă în domeniul anvelopărilor", a afirmat Răzvan Bobe, director cercetare-dezvoltare în cadrul Baumix.
La începutul anului trecut, Baumix şi-a mutat fabrica pe care o deţinea în localitatea Gherla la Ploieşti, pentru a reduce costurile cu circa 7%. În prezent, această fabrică are o capacitate de producţie de 35.000 de tone lunar.
Baumix concurează pe piaţa materialelor de construcţii cu companii precum Henkel, Adeplast sau Baumit.
Producătorul de materiale de construcţii Baumix, deţinut de omul de afaceri