Luni, 14 februarie a.c., aproape de ora 11 a dimineţii, am intrat în holul unui hotel bucureştean şi, în timp ce aşteptam să coboare cabina ascensorului, priveam la urmele de negreaţă (de la zeci şi sute de degete arătătoare, probabil) extinse ca o pată subtilă în jurul butonului care cheamă liftul. În scurt timp, uşile de metal mi s-au deschis în faţă. Cît ai spune de patru ori Solidaritatea, iată-mă-s ajuns la etajul VII al clădirii. Iarăşi uşile de metal se cască în faţa mea. Păşesc afară din cutia ascensorului şi văd, la cîţiva metri distanţă, un individ care trage cu sîrg dintr-o ţigară, aşezat incomod la o măsuţă îndeajuns de întinsă încît să nu poţi, oricît te-ai chinui, înfăşa pe ea un copil născut azi-dimineaţă. În mîinile bărbatului, foile cu întrebările pe care i le-am trimis ieri. În juru-i, două tinere doamne, care vorbesc între ele pe şoptite, astfel încît se aude doar oşci... moşci... vcioşci şi alte asemenea cuvinte, în ritmul aşezat al unei limbi recognoscibile, din vecinătatea noastră. Îl mai las pe om să tragă o dată din ţigară şi mă înfig în faţa-i – pentru că, fără să ne cunoaştem, mă aşteaptă. Urma să fac cu acest domn, peste cîteva minute, un interviu pentru un post de televiziune românesc. Numele individului este Adam Michnik.
DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? Am vorbit ulterior despre moralul europenilor şi despre revoluţia egiptenilor; despre graniţele Georgiei şi despre armata Rusiei; despre Barack Obama şi despre Bronislaw Geremek (un prieten al dlui Michnik, fost ministru de Externe polonez, azi decedat); despre Turcia de azi şi despre NATO de azi (şi de mîine). În faţa camerei de filmat, dl Michnik – ex-disident anticomunist, actualmente scriitor şi dire
