Oricât am testa marile bucătării ale lumii, din când în când ne este dor şi de bucătăria românească. Mă gândesc la bunicii mei cu chipuri blânde, în bucătăria cărora mirosea întotdeauna a mâncare sănătoasă. Îmi amintesc de "fiertura de porumb cunoscută sub numele de mămăligă, muiat în lapte proaspăt muls", descriere ce îi aparţine lui Jules Verne în "Castelul din Carpaţi". Nu pot uita nici ciorba de găină, al cărei mod de preparare îl ştiu de la bunicul.

Reţeta ei, într-un limbaj ca al bunicilor, am găsit-o într-un Album literar gastronomic, de prin anul 1982: "se alege o puică dolofană, hrănită cu tărâţe, i se suceşte gâtul, şi după ce-i opărită şi jumulită, i se desface pieptul în două. Grăsimea ei parfumată se topeşte repede într-o tigaie şi-ntr-o cratiţă joasă, unsă dinainte, s-aşterne dedesubt un rând de ceapă tocată şi de roşii jupuite de pieliţă, peste care vin bucăţile de pasăre. Deasupra se presară mărar verde şi pătrunjel la fel, verdeaţa aceasta frecată cu sare şi cu boia iute şi se pune peste carnea tare şi un strat de ardei din cei bucălaţi, tăiaţi în felii lungi şi subţiri şi bulionul cu care s-a stins grăsimea. Mâncarea se isprăveşte, înăbuşită sub capac, la foc galeş şi se-mperechează mămăligii. Fireşte că trebuie un vin roşu, stors din poamă măruntă, de al cărui gust dulce-acrişor nu te saturi niciodată, dar nici nu te tulburi cine ştie ce".

Originalitate şi inspiraţie

Cum era şi firesc, bucătăria românească s-a inspirat şi din bucătăria altor popoare. Se spune că am luat de la fiecare ce era mai bun: musacaua de la greci, zacusca de la bulgari etc. Le-am adaptat, le-am îmbogăţit şi astfel ne putem bucura de multe preparate gustoase. Bucătăria românească variază în funcţie de anotimp, dar şi de sărbătorile religioase. Acum iarna vorbim de verdeţuri aromate, usturoi, salate, urzici, ştevie, spanac şi alte legume care parcă