Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Casa de Cultură, disputată de lichidator şi sindicate

Publicat in Adevarul, joi 24 februarie 2011 ·

Lichidatorul Fundaţiei «Casa de Cultură» a venit aseară în biroul directorului ca să ridice o serie de acte însoţit de cinci poliţişti. Firma de lichidare, Consulting Company, se luptă cu organizaţia sindicală CNSLR Frăţia pentru Casa de Cultură din Târgu-Jiu.

Lichidatorul sindic Emanoil Ciobanu a venit aseară la sediul Casei de Cultură din Târgu-Jiu, însoţit de cinci poliţişti, pentru a ridica o serie de acte şi pentru a efectua inventarierea bunurilor. Valentin Popa, preşedintele CNSLR Frăţia, consideră că s-a fpcut un abuz prin prezenţa poliţiştilor: „S-au luat documente ale vechii fundaţii. Nu ştiu de ce a fost nevoie de prezenţa poliţiştilor pentru că nu s-a opus nimeni. S-a făcut un abuz“. Popa consideră că sediul Casei de Cultură se află în patrimoniul sindical şi este în administrarea Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură prin intermediul CNSLR Frăţia. Potrivit liderului sindical, în momentul de faţă există două hotărâri judecătoreşti diferite prin care Casa de Cultură se află în patrimoniul a două orgaizaţii diferite: a fundaţiei care-i poartă numele şi a CNSLR. Fundaţia care a administrat Casa de Cultură a acumulat datorii şi a fost băgată în faliment, fiind în procedură de lichidare.

Sindicatelor nu vor să plătească

Emanoil Ciobanu, reprezentantul firmei de de lichidare, spune că a fost obstrucţionat. Acesta ne-a precizat nu se pune problema vânzării Casei de Cultură în vederea recuperării datoriilor existente „Cert este că există o creanţă în suma de 900.000 de lei către Direcţia Finanţelor Publice Gorj şi Direcţia de Taxe şi Impozite Locale care trebuie plătită într-uin fel sau altul. Se foloseşte ca pretext vânzarea Casei de Cultură, pentru că nu se problema vânzării unui bun în valoare de 20 de milioane de lei pentru o datorie de 900.000 de lei. Până acum, Casa de Cultură a fost administrată de o fundaţie, care subit nu mai este ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump va participa la summitul NATO de la Haga, ca să pună presiune pe aliați pentru creșterea cheltuielilor militare

Adevarul acum 37 minute
Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga, din Olanda, care ar urma să aibă loc în perioada 24-25 iunie, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 9 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum 6 minute
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

HOROSCOP 4 iunie 2025. Două zodii trebuie să fie atente la cheltuieli

Mediafax acum 8 ore
Horoscop 4 iunie – Gemeni Este o zi excelentă pentru activități care îți sporesc stima de sine și te fac fericit. Profesioniștii pot întâmpina dificultăți financiare din cauza cheltuielilor anterioare. Menține-ți calmul și evită cuvintele dure care

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 12 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nouă candidați validați în alegerile pentru șefia USR. Când vom afla noul președinte al formațiunii politice

HotNews acum 12 ore
După verificarea tuturor actelor necesare pentru înscrierea în cursa pentru șefia partidului, USR a anunțat marți că nouă candidați au fost validați pentru a candida. Inițial, în cursă erau înscriși 12 membri USR, după cum a relatat HotNews luni sea

România a obținut trei medalii la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe

Mediafax acum 10 ore
Medalia de aur a fost câștigată de echipa „NP solutions only”, de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București, profesor însoțitor Elena Drăgan, profesor coordonator Victor Manz, formată din Alexandru Andrei Benescu, clasa a XII-a,

Vremea

București
acum

19°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

16°
mie.

16°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°