Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diplomaţia baconschiană a tăcerii

Publicat in Gandul, vineri 25 februarie 2011 ·

Ce importanţă are ce se întâmplă în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord? Noi să fim sănătoşi. Noi în balta noastră, ei în balta lor. Foarte bine, doar că - respectuos atrag atenţia - balta lor e cu petrol. Că oamenii de rând gândesc astfel, mi se pare aproape normal: au, vai de mama lor, destule necazuri. Dar excelenţa sa, dl. Teodor Baconschi, ce necazuri are? În afară de ghinionul că, prin statutul partidului, nu poa' să ajungă la şefia PDL şi încearcă să-şi convingă colegii intelectuali ca măcar prim-vicepreşedinţia o binemerită. O lume dispare zvârcolindu-se în chinuri, o alta se chinuie să se nască, dl. Baconschi ştie una şi bună: că vin alegerile în PDL.

În săptămânile de când Orientul a început să fiarbă, şeful diplomaţiei româneşti tace ca un filosof. Nu tu o "foaie verde iasomie" (când a fost vorba de Tunisia), măcar un "hai, liby" egiptenilor, ori "ţin-te tare, Faraoane" (nu ne-a făcut cinstea să-i cunoaştem poziţia). Măcar să-i fi atras politicos atenţia lui Gaddafi că, din greşeală, a început să-şi ucidă poporul. Să fi emis şeful diplomaţiei formule oarbe şi neangajante, gen: "aflăm cu interes", "privim cu îngrijorare", "primim cu satisfacţie", "reiterăm imperios că ar fi bine să fie bine". Barem să ne fi blagoslovit cu un eseu despre petrolul dulce libian şi petrolul acru saudit. Să fi cântat ceva la benzinărie, lângă pompă, ca în "Umbrelele din Cherbourg". Două vorbe acolo, mai lesne de legat decât o odă Elenei Udrea.

O să-mi spuneţi că şi preşedintele României, care are atribuţii externe explicite, s-a ferit să emită vreo judecată de valoare. Pe Traian Băsescu îl înţeleg, munceşte 16 ore pe zi. Dar o să-şi sacrifice şi weekendul şi se va duce în Kuwait.

Cât despre Teodor Baconschi, excelenţa sa - econom - se deplasează puţin şi pe distanţe scurte. De regulă, până-n Modrogan. Deschidem site-ul Externelor şi îl vedem în fotografii mar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 53 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 25 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 8 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°