Ştiaţi că algebră şi algoritm provin din arabă? Dar că, tot din arabă, şi încă din acelaşi cuvânt, provin cifră şi zero? Dar că argoticul benga , adică drac, îşi are originea tocmai în sanscrită şi ne-a parvenit prin limba romani a ţiganilor?

Ce să mai vorbim de alcov, atestat la mijlocul secolului XIX în poezia lui Costache Conachi, care l-a descoperit în rusă sau în franceză, dar care este la origine persan? Sunt sigur că nu ştiaţi (nu ştiu nici eu, cu toată istoria limbii făcută în facultate cu Byck, Rosetti şi Graur) prin câte transformări poate trece un cuvânt în decursul călătoriei lui prin timp. De exemplu, chiar alcovul poetului. În persană, avea forma gumbad şi nu-i ştim sensul , de unde l-a luat araba, în forma qubba, care însemna, între altele, cort. E împrumutat apoi de spaniolă, prin 1280, care îi adaugă articolul proclitic arab al, aşa încât capătă forma alcoba. În franceză, îl găsim încă de la mijlocul secolului XVII ca alcove, exportat apoi în rusă şi germană. Tot cu sensul iniţial, dar schimbat fonetic, zero a primit înţelesul actual sub influenţa sanscritului sunia, gol în limba matematicienilor indieni, pentru ca, în secolul XII, un celebru matematician din Pisa, Fibonacci, autorul şirului de numere care îi poartă numele, să-l latinizeze în zefirum, de unde pronunţia italiană l-a prefăcut în zefiro, zefro, zero. Dar sunt şi cuvinte care, în călătoria lor peste mări şi ţări, nu-şi modifică doar forma, ci şi înţelesul. Bunăoară, canapea vine de foarte departe, tocmai din egipteana veche, în care hams însemna ţânţar. Ce legătură poate să fie între două cuvinte atât de diferite ca formă şi ca sens? Ei bine, grecii l-au pronunţat kónopos, cu acelaşi sens, dar l-au derivat în konópion, care însemna pat cu perdea contra ţânţarilor. Latinul conopeun păstra sensul din urmă, dar franceza (canapé), italiana (canape), neogreaca (kanapés) şi tu