Nu ştiu de ce mă interesează pe mine godinul lui Sartre, aparatul lui celebru de încălzire de metafizician friguros, iarna...
Mă uit şi nu pot să-mi dau seama unde ar fi putut fi instalat obiectul tuciuriu; în cafeneaua veche a celor doi „urâţi” dominând de sus încăperea, unul cu pălărie, celălalt cu tichie, prezenţi acolo de atât amar de vreme, încă de pe când cafeneaua era un simplu magazin de mărfuri exotice...
Nu am pe cine să întreb. Aşa încât renunţ şi îmi rotesc ochii în jur salutând lumea, obişnuiţii localului. „Hello Hemi, îi strig văzându-l bronzat pe romanicerul proaspăt întors de la o vânătoare din Africa; uite-o şi pe Gertrude Stein, alături de masa lui, şefa de grup a epocii, bogată foc, iracroşabila amică de pe rue Fleurus nr 27 cum spune autorul lui Adio arme care o vizitează des deşi nu poate să o înghită, (se va vedea mai târziu de ce )... Oooo! respectele mele madame Simone de Beauvoir...
Ceaiul şi-l bea singură, Jean Paul e răcit, chestia cu godinul n-a ţinut... Uite-l şi pe André Gide. Culmea, cu un june alături, cu… cu... nu-mi vine să cred ochilor,... cu Rimbaud! frumosul, angelicul poet al Iluminărilor, gata să plece în Abisinia . Criticul meu de serviciu, contemporan bineînţeles, face Bătrâne le-ncurci, vezi că amesteci epocile, fii atent, ne facem de râs! Ce mai contează, zic, sorbind citronada, din moment ce sunt nemuritori cu toţii, ce valoare mai are acum cronologia asta meschină... Timpul?... Astfel încât mă înclin mai departe, timid: Salut Mallarmé... o, bărbuţa lui neagră, fină este proaspăt vopsită, se cunoaşte... salut Verlaine, strig în timp ce amicul lui. Rimbaud, gelos pe Gide, se îndreaptă spre subsol unde o scăriţă verde capitonată ca o masă de biliard în formă de melc te duce direct la toaleta localului unde o negresă psalmodiază Purvotservis, msieu, cinci cenţi, ce vremuri ieftine, eu voi da aproape un E
