Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ochiul magic

Publicat in Romania Literara, vineri 25 februarie 2011 ·

Un patrimoniu de mătase

Din revista HISTORIA din februarie 2011 aflăm că primăria Romei, îngrijorată de degradarea Colosseumului, a lansat un proiect de restaurare arhitecturală care, în urma licitaţiei, a fost cîştigat de un magnat local, Diego Della Valle. Toate cheltuielile necesare conservării uriaşului patrimoniu pe care îl presupune brîul de ruine al Colosseumului vor fi suportate de omul de afaceri italian. Lucrările vor începe la sfîrşitul acestui an şi vor dura peste doi ani, dată fiind şubrezenia actuală a edificiului, sporită de poluarea mediului şi de vibraţiile provocate de o linie de metrou din apropiere. Motivaţia lui Diego Della Valle a sunat astfel: „pentru a spori imaginea ţării noastre”. Oare cînd vom trăi clipa cînd miliardarii români vor simţi nevoia să facă acelaşi lucru cu patrimoniul distrus de aici? Un alt detaliu mirabil priveşte descoperirea mătăsii în China mileniului trei înainte de Christos. Potrivit lui Confucius, prinţesa Leizu avea 14 ani cînd a scăpat în ceaşca de ceai un cocon de mătase. Ca să-l scoată de acolo, tînăra a început să desfacă firul de pe gogoaşă. Aşa s-a ivit ideea ţeserii firelor de mătase. Secretul a fost păstrat de chinezi 3000 de ani, alături de arta creşterii viermilor de mătase. Cît de mult poate cîntări întîmplarea în aducerea pe lume a unei descoperiri…

Citat sau ba?

Aceasta e-ntrebarea...

În DILEMA VECHE, Nr. 366 / 17- 23 februarie 2011, în articolul Deci, unde a spus Patapievici chestia aia?, Cristian Ghinea atrage atenţia asupra unui articol apărut cu trei săptămâni în urmă în „Observator cultural”, în care Lavinia Bârlogeanu comentează volumul Idolii forului coordonat de Sorin Adam Matei şi Mona Momescu, sub titlul „Vacile sacre“ ale României culturale: între adulaţie şi critică.

Cine ştie care sunt „idolii forului” ştie şi cine sunt „vacile s

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 2 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 21 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 53 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 45 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 3 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°