Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional Jurnalul Naţional: Filmul este o producţie româno-sârbo-austriacă. A fost greu să obţineţi finanţare?
Sinişa Dragin: Foarte greu. Doi ani şi ceva am lucrat ca să adun fonduri. Banii au venit într-un final de la CNC, Ministerul Culturii din Serbia, Eurimages, Viena Fund Film,TVR şi Hubert Bals Fund din Olanda.
Care a fost factorul-declanşator în realizarea acestui film?
"Dacă bobul nu moare" are la bază o legendă românească din Ardeal pe care am citit-o acum mulţi ani şi am ştiut că o să fac într-o zi un film cu tema asta. Eu văd filmul ca o frescă a realităţii, a prezentului, motiv pentru care am aşteptat momentul când s-a putut adapta subiectul istoric la o poveste din zilele noastre care să aibă o legătură mai mult sau mai puţin logică cu ceea ce s-a întâmplat atunci.
Legenda bisericii-fantomă...
Da. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, când Transilvania făcea parte din marele Imperiu Austro-Ungar, potrivit legilor în vigoare, nu se puteau construi biserici ortodoxe. Ţăranii dintr-un sat din Ardeal au găsit însă o soluţie ingenioasă: s-au hotărât să cumpere o biserică din lemn gata făcută dintr-un sat vecin. Au adunat bani şi în primăvara anului 1778 au început ceea ce multora li s-a părut imposibil: să mute biserica cu tot ce era înăuntru, zece kilometri în sus, până în satul lor. Au tăiat-o pur şi simplu din temelii, apoi au legat-o cu funii groase şi au început s-o tragă cu ajutorul a 20 de perechi de boi, planificând mutarea în aşa fel încât la începutul iernii să ajungă la râul care curge între cele două sate şi să-l treacă atunci când gheaţa va putea suporta greutatea bisericii. Dar inevitabilul s-a produs: gheaţa a cedat, biserica a căzut pe fundul râului şi sărbătorile de iarnă au fost prăznuite pe apa îngheţată. Când a venit primăvara, au încercat s-o tragă afară, în