M-am căsătorit cu soţul meu la o vârstă fragedă, când credeam că dragostea reprezintă totul în relaţia dintre soţi. La scurt timp după data căsătoriei, am născut minora Irina Columbeanu şi, odată cu naşterea acesteia, am trăit bucuria aducerii pe lume a unui copil şi a descoperirii sentimentelor materne, care sunt mai presus de orice. M-am dedicat creşterii şi educării fiicei noastre, în paralel cu desăvârşirea pregătirii mele profesionale. De asemenea, soţul meu, om de afaceri, s-a ocupat îndeaproape de problemele profesionale, amândoi acordând o mai mare atenţie acestora în detrimentul relaţiei dintre noi. Nu s-au estompat sentimentele care au dus la încheierea căsătoriei, dar ne-am distanţat unul de celălalt din lipsă de comunicare şi preocupări comune. În acest moment suntem despărţiţi în fapt şi încercările noastre de a ne păstra relaţiile de căsătorie nealterate nu au fost încununate de succes.

Suntem două persoane care se respectă reciproc, între noi nu au existat schimburi de cuvinte jignitoare şi nici scene cu agresiuni fizice ori verbale, dar între noi nu mai există acea căldură şi apropiere care au determinat închierea căsătoriei.

M-am preocupat şi mă preocup foarte mult de educarea minorei Irina, aceasta fiind prioritară pentru mine, în detrimentul soţului meu şi cred că acest fapt i-a creat acestuia un sentiment de frustrare şi nemulţumire. De asemenea, nemulţumirile mele au fost legate de faptul că soţul meu s-a implicat mai mult în activitatea sa profesională decât în relaţiile sale cu fetiţa noastră. Încercările mele de a-i apropia pe cei doi au avut şanse minime, ceea ce m-a determinat să îi acord fiicei mele şi mai multă atenţie pentru a compensa lipsa de afecţiune şi preocupare a tatălui său.

Constatând că relaţiile noastre de căsătorie sunt atât de grav şi iremediabil vătămate, încât continuarea acesteia este impo