Spitalul din Făgăraş trebuie să-şi reducă cheltuielile. Acesta a fost principalul subiect pe care l-au abordat miercuri, 23 februarie, membrii Consiliului de Administraţie al instituţiei spitaliceşti la o întâlnire la care a participat şi personalul medical. Dacă una dintre măsuri a fost disponibilizarea angajaţilor care cumulează pensia cu salariul, o alta ar fi comasarea secţiilor din spital.
În după-amiaza zilei de miercuri, în incinta spitalului a avut loc o şedinţă la care au participat atât membrii Consiliului de Administraţie, cât şi medicii şi asistentele. Scopul a fost acela de a găsi împreună soluţii la problemele cu care se confruntă instituţia spitalicească. Cea mai strigentă problemă s-a dovedit a fi cea financiară. Un prim pas a fost făcut pentru reducerea cheltuielilor, după ce au fost disponibilizaţi 16 angajaţi care cumulau pensia cu salariul. Însă în continuare cheltuielile depăşesc veniturile spitalului. Astfel, o variantă ar fi comasarea secţiilor. Acest lucru ar însemna mutarea Maternităţii, a Pediatriei şi a secţiei de Boli Infecţioase în clădirea principală.
„Aceasta a presupus în primul rând o analiză a activităţii curente care se desfăşoară, o analiză şi o consultare cu personalul medical referitor la ce ar fi necesar să se facă pentru a reduce cuantumul cheltuielilor cu întreţinerea întregului spaţiu a unităţii spitaliceşti, dar pentru a reduce şi celelalte cheltuieli legate de consumuri“, a spus Violeta Hutopilă, membru în C.A. la Spitalul „Aurel Tulbure“ Făgăraş.
Deşi vor trebui să se lipsească de confortul pe care îl au acum, majoritatea şefilor acestor secţii sunt de acord cu mutarea în corpul principal al spitalului.
„Dacă toate secţiile sunt în acelaşi loc, atunci bolnavul nu mai este transportat, plimbat prin curte la diverse specialităţi. Avantajele sunt şi cele economice, pentru că to