Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tichete de masă din banii de căldură

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 februarie 2011 ·

O parte din banii achitaţi de craioveni pe apa caldă şi căldura primite de la Regia de Termoficare se va duce pe tichetele de masă acordate angajaţilor acestei instituţii. Consilierii locali craioveni au aprobat ieri, în unanimitate, fără nici un comentariu negativ, bugetul de venituri şi cheltuieli al Termoficării.

În acesta este inclusă şi suma de 2.020.000 de lei (500.000 de euro), pentru cele 21 de tichete de masă acordate lunar fiecăruia dintre cei 762 de angajaţi, dar şi pentru tichetele-cadou ce vor fi primite de aceştia de Paşte şi de Crăciun.

Cu doar două săptămâni în urmă, consiliul local a votat - tot în unanimitate - împotriva acordării tichetelor de masă pentru cadrele medicale de la Spitalul Municipal „Filantropia“, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş“ şi Spitalul de Neuropsihiatrie.

„Legat de acordarea tichetelor de masă în spitale, răspunsul este cât se poate de scurt şi de tehnic: nu! Nu se vor acorda, aşa cum nu se acordă nici în celelalte instituţii din subordinea autorităţii locale“, spunea viceprimarul Mărinică Dincă în şedinţa Consiliului Local Craiova din 10 februarie. O parte din banii achitaţi de craioveni pe apa caldă şi căldura primite de la Regia de Termoficare se va duce pe tichetele de masă acordate angajaţilor acestei instituţii. Consilierii locali craioveni au aprobat ieri, în unanimitate, fără nici un comentariu negativ, bugetul de venituri şi cheltuieli al Termoficării.

În acesta este inclusă şi suma de 2.020.000 de lei (500.000 de euro), pentru cele 21 de tichete de masă acordate lunar fiecăruia dintre cei 762 de angajaţi, dar şi pentru tichetele-cadou ce vor fi primite de aceştia de Paşte şi de Crăciun.

Cu doar două săptămâni în urmă, consiliul local a votat - tot în unanimitate - împotriva acordării tichetelor de masă pentru cadrele medicale de la Spitalul Municipal „Filantrop

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum 20 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°