Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta se plânge că e şantajat de Blejnar

Publicat in Ziua Veche, vineri 25 februarie 2011 ·

Şeful PSD Victor Ponta se plânge pe blogul personal că a fost ameninţat de Sorin Blejnar. Şeful ANAF i-ar fi transmis liderului social-democrat că, dacă îl mai atacă la televizor, va da presei nişte documente. Ponta aminteşte şi că doamnele din PDL au tăbărât cu “Hermesurile şi Vuitoanele” pe el.

“Ieri, o cunoştinţă a ţinut să ajungă la mine să-mi transmită “prieteneşte” un mesaj de la marele şi puternicul Domn Sorin Blejnar – ca să fiu mai atent ce spun pe la TV că are el nişte ‘documente’ despre mine şi că s-ar putea să le dea pe la presă dacă nu mă potolesc! Să zic ce vreau de Udrea, nu-i pasă, dar nu de el! Nu am fost foarte uimit (Răzvan Dumitrescu dar şi alţi prieteni m-au avertizat că şantajul şi banii sunt armele cel mai des folosite de Blejnar); am răspuns cu îndemnul să le dea cât mai repede la cine vrea el documentele şi cu promisiunea că nu va trece o zi fără să pomenesc de el ca fiind cheia acestui uriaş scandal de corupţie! Aşa am fost eu învăţat, când eram procuror, la Direcţia Naţională Antimafia de la Roma, să-i tratez pe cei care mă şantajează! Şi uite aşa fac pe surdul şi la ameninţările Domnului Blejnar!”, scrie Ponta.

“Şi pentru că eu am curajul să spun ce gândesc toţi oamenii, şi anume că au luat doar amărâţii şi nu şi pe cei mari care i-au numit, care strângeau zeciuiala şi care îi protejează şi acum, doamnele respective (din PDL-n.r.) au tăbărât cu Hermesurile şi Vuitoanele din dotare pe mine”, adaugă şeful PSD.

El subliniază, însă: “Eu! Eu fac pe surdul la toate atacurile şi cer în continuare să aflăm tot adevărul despre cine conduce sistemul de corupţie din vămi, din administraţiile fiscale, de la Garda Financiară! Şi cer să fie sancţionat Blejnar şi gaşca lui mult mai dur decât simplii vameşi şi poliţişti de frontieră! Şi spun că cea mai mare responsabilitate o au politicienii care au construit acest sistem mafiot pentru

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 28 minute
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 8 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Nicuşor Dan consideră că președintele Klaus Iohannis trebuie să lămurească ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale. „Înclin să cred că a fost o influenţă a Rusiei”

HotNews acum 21 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scurtinului prezidențiale este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală Permanentă şi ANAF, iar preşedintele României, Klaus Iohan

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 11 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Horoscop pentru luni, 13 ianuarie 2025. Ziua anunță multe călătorii pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec Dorul de atmosfera domestică din copilărie este accentuat, astfel ca ai putea sa-ti planifici vizite in locurile natale, discutii cu neamurile dragi sau sa răsfoiești un album cu fotografii. Aminteste-ti numai situatiile fericite, iar pe cel

Polonia sprijină cererea lui Trump ca NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

News.ro acum 8 ore
Polonia susţine apelul lui Donald Trump către ţările NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare. Apelul lui Trump ca membrii alianţei să-şi dubleze ţinta pentru bugetele de apărare a provocat o reacţie mixtă în rândul guvernelor europene, care se c

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°