Opera de politolog şi filozof al politicului, al istoriei sau chiar al conştiinţei a lui Eric Voegelin (3 ianuarie 1901-19 ianuarie 1985) îşi face intrarea în cultura noastră prin traducerea eseului Religiile politice (Bucureşti, Editura Humanitas, 2010, 160 p.), găzduită de colecţia „Zeitgeist“ a lui Vladimir Tismăneanu, în traducerea şi cu introducerea amplă a lui Bogdan Ivaşcu. După cum indică ediţia la care mă refer, textul a fost preluat din volumul al cincilea –Modernitatea fără limite – al seriei de autor „Collected Works“, unde ocupă paginile 19-74. Poate graba de a-l pune la dispoziţia publicului din România, poate costurile mai reduse în timp de criză ale investiţiei într-un volum subţire sau poate chestiuni legate de dreptul de autor au determinat alegerea de a traduce doar cincizeci şi ceva de pagini, un singur studiu, de fapt, dintr-o colecţie vastă care îşi aşteaptă receptarea meritată şi în răsăritul latin al Europei. L-ar fi putut însoţi şi alte pagini elaborate în anii ’30 ai secolului trecut, în încercarea de a reflecta mai bine preocupările – şi soluţiile – pe care tînărul vienez Voegelin le manifesta pe atunci public, ajungînd să îşi atragă nu doar antipatia extremei drepte, ci şi criticile democratului Thomas Mann, pentru o pretinsă neutralitate ştiinţifică, ce putea fi interpretată drept ambiguitate etică şi justificare a nazismului. Darurile nu trebuie însă primite altfel decît cu bucurie, drept pentru care îmi exprim şi eu aici mulţumirea de a avea la dispoziţie un prim Voegelin în strai românesc, oricît de succint ar fi el; rămîn, însă, în aşteptarea traducerii lucrării magistrale, neîncheiate, în şase volume, Ordine şi istorie. Cel puţin primele trei volume, separate de apariţia celui de-al patrulea nu doar de peste un deceniu, ci şi de modificarea perspectivei autorului, ar merita o cît mai grabnică punere în circulaţie ştiinţifică şi