Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Proiectul IDEALIS dă de lucru meşteşugarilor din Horezu

Publicat in Adevarul, vineri 25 februarie 2011 ·

Cu un buget de peste 11 milioane de lei se vor înfiinţa şase intreprinderi sociale în microregiune. Finanţarea europeană ar trebui să dea de lucru celor care locuiesc în Horezu, Costeşti, Măldăreşti, Slătioara şi Vaideeni. Autorităţile aşteaptă inscrierea celor interesaţi

Asociaţia Depresiunea Horezu a lansat recent un program cu finanţarea europeană denumit IDEALIS Incluziune şi Dezvoltare Economică în Zonele Alpine. Cu o valoare de 11,8 milioane de lei, din care 9,5 milioane reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul Social European, proiectul îşi propune crearea şi dezvoltarea a şase intreprinderi sociale în microregiunea Horezu. Potrivit lui Constantin Niţu, primarul din Horezu şi preşedinte al Asociaţiei Depresiunea Horezu, banii vor fi folosiţi pentru a crea spaţii de producţie, tehnologii, planuri de afaceri şi resurse financiare pentru cele şase intreprinderi. „Scopul acestui proiect este de a valorifica reusrele locale şi de a creea locuri de muncă decente. Sunt incluse aici activităţi precum agricultura ecologică, eco-turismul, meşteşugăritul şi altele. Important de reţinut este faptul că pot participa persoane juridice, asociaţii de producători, apicultori, obşti sau chiar grupuri de iniţiativă care doresc iniţierea unei afaceri şi crearea unor locuri de muncă", explică primarul Niţu.

Se aşteaptă participanţi

Edilul din oraşul staţiune Horezu susţine că, în perioada 6 - 12 martie sunt programate întâlniri de prezentare a programului şi sesiuni de consulanţă cu cei interesaţi de deschiderea unei afaceri cu specific. „Cei care doresc efectiv să participe la acest program pot depune o cerere la sediul Asociaţiei, la Casa de Cultură Constantin Brâncoveanu, lângă primărie"afirmă primarul. Potrivit acestuia nu se ştie exact câte locuri de muncă va genera acest proiect, dar media ar trebui să se situeze undeva la 150 - 200.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 12 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°