Comisia Europeana a prezentat, joi, o propunere de directiva care vizeaza interconectarea tuturor registrelor comertului din statele membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a facilita accesul electronic transfrontalier la informatiile referitoare la companii, se arata intr-un comunicat al Departamentului pentru Afaceri Europene. Reprezentantii Comisiei sustin ca, prin facilitarea accesului electronic transfrontalier la datele registrelor comertului din statele UE, se pot economisi pana la 69 milioane de euro.
CE arata ca imbunatatirea accesului la informatii actualizate referitoare la societatile comerciale ar putea genera o incredere mai mare in piata, contribui la redresarea economica si imbunatati competitivitatea companiilor europene.
"Registrele comertului au un rol esential in acest sens, deoarece ele inregistreaza, examineaza si stocheaza informatii referitoare la societatile comerciale (informatii privind statutul juridic al societatii, sediul sau, capitalul si reprezentantii legali, conturile anuale), dupa care pun aceste informatii la dispozitia publicului", se arata in comunicatul DAE.
Obiectivele directivei propuse de CE sunt sporirea increderii in piata unica, prin crearea unui mediu de afaceri mai sigur pentru consumatori, creditori si alti parteneri comerciali; stimularea competitivitatii intreprinderilor europene, prin reducerea sarcinilor administrative si printr-o mai mare certitudine juridica; imbunatatirea functionarii administratiei publice, prin promovarea cooperarii dintre registrele comertului din Europa in domeniul fuziunilor transfrontaliere, transferurilor de sediu si actualizarii inregistrarii sucursalelor din strainatate, proceduri pentru care, in prezent, mecanismele de colaborare lipsesc sau sunt insuficiente.
Prin modificarile aduse legislatiei actuale este vizata facilitarea accesului tra