Sanziana Junica• Abuz strigator la cer la Primaria comunei Roscani • Unui functionar public i-a fost desfacut contractul de munca in perioada in care a stat in spital, fiind supus unei interventii chirurgicale • "Cand am iesit din spital m-am trezit ca primarul imi spune ca mi-am pierdut locul de munca. Desi i-am aratat documentele de iesire din spital si certificatele care aratau ca am fost operata, primarul Gheorghiu Ginovel mi-a spus ca trebuie sa plec acasa", a declarat Sanziana Junica, angajata disponibilizata abuziv
Pentru ca institutiile de control ale statului nu-si fac treaba cum trebuie, in ultima perioada de timp au inceput sa apara tot mai multe sesizari facute de primarii comunelor. Nu este vorba numai de sesizari privind savarsirea unor fraude financiare, ci si despre abuzuri impotriva functionarilor publici. Din acest punct de vedere se poate spune ca primarul comunei Roscani, liberalul Gheorghiu Ginovel, a depasit orice masura. A reusit sa faca ceea ce nu a avut curajul sa savarseasca nici un alt primar: a desfacut contractul de munca al unui functionar public in timp ce acesta era in spital si, prin urmare, in concediu medical.
O luna de zile in spital
Sanziana Junica a lucrat in Primaria Roscani la birourile si serviciile financiare (casier, agent fiscal) din anul 2005 si pana la sfarsitul anului trecut, cand i s-a desfacut in mod abuziv contractul de munca. De pe 12 octombrie 2010 si pana pe 19 noiembrie femeia a fost internata in spital pentru ca medicii au stabilit ca trebuie sa fie operata. In aceasta perioada, mai exact pe 28 octombrie 2010, primarul comunei, Gheorghiu Ginovel, a supus aprobarii Consiliului Local un proiect de hotarare de desfiintare a postului ocupat de Sanziana Junica. Cand a iesit din spital, femeia, care a depus juramantul de functionar public in anul 2005, s-a trezit ca i se spune s