Guvernul a aprobat programul de reabilitare, pe anul acesta, a blocurilor situate în localităţi defavorizate, în plan fiind incluse doar 8 blocuri, se arată într-un comunicat emis, ieri, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Lucrările de reabilitare cuprind intervenţii la sistemul structural al imobilului, precum şi la instalaţiile şi izolaţiile termice şi hidrofuge aferente. Programul de intervenţie pe 2011 vizează continuarea lucrărilor la cele opt imobile incluse în program în 2010.
Expertizarea, proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe se subvenţionează din bugetul de stat şi se asigură prin "Transferuri", în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării şi din alte surse legal constituite.
Printre criteriile tehnice de selecţie a blocurilor de locuinţe avute în vedere de Consiliile Locale din localităţile situate în zonele defavorizate se numără anul construirii/perioada de proiectare (în ordinea descrescătoare privind vechimea construcţiei), regimul de înălţime, existenţa unor degradări/avarii vizibile (fisuri, crăpături, armături dezvelite ale elementelor structurale) sau acţiunea unor factori cu consecinţe agravante asupra rezistenţei, stabilităţii, igienei, sănătăţii oamenilor, protecţiei mediului, izolaţiei termice, hidrofuge şi economiei de energie (tasări neuniforme, explozii, incendii, coroziuni, infiltraţii, igrasie etc.). Mai sunt luate în calcul şi intervenţiile întreprinse asupra sistemului structural al construcţiei (începând cu cele la care nu s-au realizat până în prezent lucrări de intervenţie), precum şi existenţa spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, la parter (începând cu cele mai mari aglomerări de persoane).
În ceea ce priveşte criteriile sociale, se ţine cont de numărul de persoane (în ordinea descre