Imaginati-va cum, in timpul unui concert la Ateneu, unde se asculta, sa zicem, Mozart, un ins cu trabuc in coltul gurii deschide usa cu piciorul, sare pe scena si lipeste o suta de fruntea violonistului: bine le zici cu dibla, mestere, brici Beethoven asta. Misto cantare. Marfa! Cine-i afonul de langa tine care horcaie ca scroafa urcata in copac, verticalul pus in slujba golanului, coada asta sculata de vaca? Hai, ba, filosofeanule, canta la alta masa. Bine ti-a zis polonezul: mensevic, adica aproape bolsevic, comunistule care esti. Gata, hai, c-am plecat, bai, sclifositilor, bagati mare cu dipla, zi-le cu dictatura, cu totalitarismul, ca va dau la gazeta. La gazeta mea, bai, a mea, unde scriu io.

Cam asta vad citind, cum sa le spunem textelor sale, rechizitoriile rudimentare compuse de Dinu Patriciu impotriva unor intelectuali gasiti vinovati de colaborationism cu dictatura. Cu Hitlerul nostru de astazi, ce mai. Din concertul intelectual de la Ateneu, tot ce-a retinut Patriciu au fost cateva note grave si cateva dizarmonii intre doi ganditori cu vederi diferite despre iertare. Opintindu-se sa le reproduca, a falsat ca un tenor care, in loc sa cante, scoate pe gura un ragait sotto voce.

Aria lui Patriciu bate in Liiceanu: "Adam Michnik l-a asezat exact la locul lui in insectar. Nu tradator, nu procuror, ci mensevic, aproape bolsevic". Urechea fina a lui Vladimir Tismaneanu, dat in fapt si el la gazeta de apropritarul ei, a denuntat rapid cantaretul la trombon: Nu, domnule Patriciu, din 1903 si pana astazi, mensevic inseamna anti-bolsevic."

Intr-un text publicat tot in gazeta scriitorului de ocazie prins in trecut cu un mic plagiat, Andrei Plesu i-a aratat cu degetul lautarii, tambalagiii si manelistii angajati sa-i cante la ureche Adevarul sau: "Iar la urma urmelor ti-o spun deschis: am vazut in jurul tau oameni fata de care, in toat