Publicată la multă vreme după ce Fabio Fazio, unul dintre cei mai apreciaţi oameni de televiziune ai canalului Rai Tre, l-a invitat pe Roberto Saviano să participe la programul pe care îl conduce, celebrul talk-show Starea vremii, ultima carte a scriitorului italian reuneşte transcrierea acestei emisiuni difuzate pe 25 martie 2009 şi urmărite de peste patru milioane de telespectatori, Aşa vorbeşte pămîntul meu, şi pe cea a înregistrării video O lumină constantă, din octombrie 2009. Cum ne-a obişnuit încă de la debut, şi de data aceasta Saviano face dovada dragostei nemărginite pe care o nutreşte faţă de pămîntul său, a dîrzeniei, curajului şi corectitudinii1 sale. Puterea şi manipularea cuvîntului reprezintă axa pe care se construiesc ambele discursuri. Există cuvinte capabile să semene groaza pînă şi în rîndul celor care au putere de viaţă şi de moarte asupra locuitorilor unor regiuni întregi. Este vorba despre cuvintele celor care se decid să rupă legea tăcerii, învingîndu-şi frica şi răzvrătindu-se împotriva ideilor ce le-au fost inoculate din fragedă copilărie. Sînt cuvintele acelor scriitori, ziarişti, preoţi, judecători ori primari care reuşesc să scoată la lumină adevărul, să-l arate lumii întregi, să-i facă pe toţi italienii să simtă că ceea ce se petrece de la Roma în jos trebuie să-i privească pe toţi, şi asta în condiţiile în care, în trecutul nu foarte îndepărtat, au existat printre istorici şi politicieni unii care afirmau că, în sud, organizaţiile de tip mafiot trebuie menţinute2. Sînt cuvintele artiştilor care reuşesc să demaşte minciunile ascunse în versiunile oficiale privitoare la victimele mafiei, aşa cum a fost cazul filmului Cei o sută de paşi, care a dus la redeschiderea procesului legat de moartea ziaristului Giuseppe Impastato şi la condamnarea mandantului acestui asasinat. Dar cine vorbeşte riscă moartea ori o pedeapsă exemplară, ambel