De la distanţa sutei de ani, 1910 e mai mult al presei literare, decât al literaturii. Atunci apărută, „Facla” lui N.D. Cocea deplânge, în articolulprogram, numărul mare de reviste care copleşesc piaţa literară.

Şi nu greşeşte. În vara lui 1910 dispare „Sămănătorul”, înfiinţat la început de secol, şi rămân în urmă puzderie de ziare şi reviste care trăiesc, în cel mai bun caz, câţiva ani. Spun, cu toate astea, destul despre „sufletul celor care făceau literatură prin anul 1910 după Cristos”. Sunt cuvintele lui Minulescu, dintr-un schimb de scrisori cu Al. Th. Stamatiad (debutant în 1910, cu volumul de versuri Din trâmbiţe de aur), publicat în „Falanga literară şi artistică” a lui Mihail Dragomirescu. Despărţit de „Convorbiri literare”, unde prezenţa lui Iorga îl indispunea, Dragomirescu fondase, în 1907- 1908, „Convorbirile critice”. Le va adăuga această „Falangă” ce nu rezistă decât în primele luni din 1910, părăsită treptat de redactori. Scena schimbului de scrisori înaintepomenit e caragialiană: Minulescu îl ponegreşte pe N. Davidescu, învinuit că i-ar fi furat manuscrisele la Romanţe pentru mai târziu. Revista se dezice, publicând o notă prin care-l exclude pe Minulescu dintre colaboratori. În mai puţin de-o lună, Minulescu este reprimit cu onoruri, şi publică alături de Davidescu...

Capul de afiş al presei literare îl ţine ancheta „Luceafărului”, de la Sibiu (director era Goga), pe tema poporanismului. În 1909, Duiliu Zamfirescu rostise, la Academie, discursul de recepţie Poporanismul în literatură, care aprinsese spiritele. Săgeţile proaspătului academician zburaseră în toate părţile. Îi răspund, în „Luceafărul”, nume grele: Caragiale, Sadoveanu, Gherea (un fel de a spune, cu o eschivă dibace), Lovinescu, Rădulescu-Motru, Chendi, Agârbiceanu, Slavici. Părerile sunt împărţite, de la credinţa că talentul transcende etichetele, la apărări pre