Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noroc cu "masa verde"! Oţelul - Dunărea Galaţi 1-2

Publicat in Pro Sport, vineri 25 februarie 2011 · ·

Meciul Pandurii - Oţelul (0-3 la "masa verde") nu s-a jucatieri, dar ambele echipe au avut o activitate intensă la ora la careera programată întâlnirea. Gorjenii s-au antrenat pe zăpadă, iarliderul a pierdut cu 2-1 amicalul cu Dunărea Galaţi.

Ger năprasnic, zăpadă şi un teren îngheţat. Asta a găsit liderulLigii I la amicalul de ieri cu Dunărea Galaţi. Nici fanii nu s-auînghesuit prin tribune, doar maximum 300 de curajoşi venind laarenă pentru a urmări echipa lui Dorinel Munteanu. Şi au avut cevedea! În prima parte, Oţelul a dominat copios meciul, dar au ratatcel puţin şapte ocazii uriaşe. "Ce s-ar fi întâmplat dacă jucam laSeverin?", se întreabă fanii în tribună. După pauză, Dorinel scoatetitularii, iar Dunărea prinde curaj şi deschide scorul prinVelescu. Oţelul egalează repede prin Buş, dar Chelaru înscrie uneurogol de la 18 metri şi tabela îngheaţă la 1-2! Iar grijile luiDorinel se înmulţesc, mai ales că etapa viitoare la Galaţi vineRapidul.

Pandurii, antrenamentîn zăpada de 30 de centimetri!

Pe de altă parte, ieri, la ora la care ar fi trebuit să înfrunteliderul Ligii I, Pandurii s-a luptat cu nămeţii de pe Municipalulgorjean. Într-un decor de iarnă autentică, fotbaliştii de laPandurii au încins o miuţă la Târgu Jiu cu gândul la punctelepierdute la "masa verde" cu Oţelul Galaţi, scor 0-3. A fost, defapt, un exerciţiu imaginar de abordare a jocului cu trupa luiDorinel Munteanu între titularii echipaţi în portocaliu şirezervele îmbrăcate în galben, pe o jumătate de teren, prin nămeţide circa 30 de centimetri. A lipsit însă tehnicianul PetreGrigoraş, care a fost învoit ca să-şi rezolve problemele personale.După antrenament, fotbaliştii de la Pandurii au primit două zilelibere, urmând a reveni luni la pregătire. Săptămâna viitoare va fidecisivă pentru gorjeni, care ar putea fi excluşi din Liga I şiretrogradaţi în Liga a III-a în cazul în care nu re

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg

News.ro acum 35 minute
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată.

Mesaj RO-Alert după apariţia unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică de o frumusețe impresionantă

G4Media acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezenţa unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică impresionantă. „În jurul orei 15:55, a fost semnalată prezenţa unui ur

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 6 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum o ora
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Incendiu de amploare într-o pădure din Argeș! A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Potrivit IGSU, pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum 3 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

Rebelii houthi din Yemen revendică o dublă operaţiune împotriva Israelului şi a navelor americane

G4Media acum 58 minute
Rebelii houthi din Yemen au revendicat vineri responsabilitatea pentru o dublă operaţiune, împotriva Israelului şi a navelor de război americane desfăşurate în Marea Roşie şi Marea Arabiei, care s-a desfăşurat vineri dimineaţă, după ce SUA au bombar

Robbie Williams le spune fanilor că solicitări de selfie-uri îi provoacă disconfort şi panică

G4Media acum 2 ore
Cântăreţul britanic Robbie Williams le-a spus fanilor că solicitările de selfie-uri îi provoacă „disconfort” şi „panică”, după ce a fost abordat de mai multe persoane în timpul unui zbor recent, relatează vineri PA Media/dpa, potrivit Agerpres. Inte

ÎPS Teodosie va aduce lumina în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța din largul Mării Negre

Libertatea acum 4 ore
În noaptea de Înviere, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va aduce Sfânta Lumină din Marea Neagră la Constanța. Potrivit News, Arhiepiscopul Tomisului va sosi în Portul Tomis în jurul orei 23.25 și va oferi lumina credincioșilor lângă altarul de vară al

Vicepreședintele SUA JD Vance a sosit la Roma pentru o vizită oficială

Mediafax acum 8 ore
Aeronava sa a ajuns la ora 7:44, iar Vance a fost întâmpinat de Irene Castagnoli, diplomată din partea Ministerului Afacerilor Externe italian, Shawn Crowley, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA în Italia, și colonelul Marco Angori, comandantul E

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°