În România, veștile bune nu sunt niciodată ceea ce par. De obicei, se dovedește a fi mai mult vorba de știri gen radio Erevan: Nu era vorba de o Volga, ci de o bicicletă ruginită, pe care Ivan Ivanovici nu a câștigat-o la un concurs, ci i-a fost furată din curte.
După o dezlipire destul de lungă de situațiunea din România, primul contact cu țara-mamă este eficient pentru a simți pe propria piele că nimic nu se schimbă, cel puțin nu în bine. Când ieși pe poarta aeroportului Otopeni, ceea ce te frapează este că, în sfârșit, în față nu se mai află doar taxiuri Fly, ci reprezentante ale mai multor firme. O veste bună, în sfârșit, concurența funcționează! – am fost înclinată să gândesc. Nu mai mult de 30 de secunde, până am văzut tarifele afișate pe mașini: tot 3,5 lei, așa cum taxa și Fly. Diferența e că acum poți să ai ghinionul să nimerești o Dacie veche, în care să nici nu îți intre valizele în portbagaj, în care să stai cu genunchii la gură și să simți din plin gropile din carosabil.
De-asta spun: a fost anunțată ca o veste bună încheierea monopolului instituit de Mitrea asupra curselor de la Otopeni: În sfârșit, taxiuri mai ieftine la Otopeni! titrase presa. Din contră. Nu ni s-a dat, ni s-a luat. La aceiași bani, servicii mai proaste. Că tariful de 3,5 lei este absolut nejustificat, o arată cifrele: pentru a avea acces la terminalul sosiri al aeroportului, un taxi plătește 6 lei. Taxă pe care ar putea să ți-o ceară separat, fără a influența prețul pe kilometru, așa cum se face în țările civilizate, fie ele europene sau asiatice. Iar diferențierea de tarif intraurban-extraurban este ilegală, fiind permisă doar cea dintre tariful de noapte și cel de zi.
Situația asta este doar un simptom, însă. Am crezut, atunci când s-a terminat cu monopolul firmelor de cablu pe anumite cartiere că vom avea parte de servicii mai bune și mai prompte, determinate d
