Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CursDeGuvernare.ro: “De ce salariul minim brut trebuie să fie 1.000 de lei”

Publicat in Vox Publica, vineri 25 februarie 2011 ·

1. “Iată de ce trebuie mărit salariul minim”. 2. “Salariul minim, competitivitatea și economia de cartel” 3:

+ Click pe hartă pentru mărire +

Pe de o parte ne plângem că bugetul nu are destui bani pentru protecţia socială, pe de altă parte statul continuă să subvenţioneze indirect patronii celor care acceptă să lucreze pentru salariul minim pe economie. Adică stabileşte prin lege o sumă ce nu poate asigura existenţa salariatului, după care vine să îi completeze de la buget veniturile pe care nu i le dă firma dar sunt minimul real pentru supravieţuire.

Calculele sunt elocvente :

670 lei brut înseamnă 510 lei net (bani în mână), după ce se reţin 111 lei drept contribuţii sociale la pensie, sănătate şi şomaj, plus alţi 49 de lei ca impozit pe venit. După care vine întrebarea firească. Cum se descurcă cineva cu 17 lei pe zi (4 euro pe zi ca să fim mai pe înţelesul UE şi FMI)) ? Răspuns: extrem de greu şi, dacă are un copil în întreţinere, imposibil : omul nu-şi poate achita pur şi simplu facturile. Apa caldă din Franţa

Intervin deducerea suplimentară, alocaţia universală pentru copil, cea de sprijin familial, ajutorul pentru plata căldurii ş.a.m.d.

In realitate, însă, statul nu face altceva decât să asigure profiturile nemeritate ale unor afaceri slab productive şi să încurajeze evitarea plăţilor către fisc.Dacă salariul ar fi mai mare, s-ar colecta mai mulţi bani la buget şi, simultan, s-ar degreva statul de o serie de obligaţii asumate, prin reducerea numărului celor aflaţi în imposibilitate de a-şi achita facturile.

Pentru aceasta, nu este nevoie să nici să inventăm roata şi nici să descoperim apa caldă. Este suficient să ne uităm la sora noastră occidentală Franţa, unde la o pensie medie de 1.122 euro corespunde un salariu minim brut de 1.280 euro. Dar nu cifrele absolute reprezintă soluţia, câtă vreme nu ni le putem perm

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°