Apărut anul trecut la Editura Cartea Românească, jurnalul berlinez al Norei Iuga merită, după părerea mea, atenţia cronicarilor literari. Citit cu atenţie, el se dovedeşte a fi cheia creaţiei din ultimii ani a poetei şi prozatoarei Nora Iuga. După cum a declarat în numeroase rînduri, rezidenţa de două luni la Literaturhaus Berlin, din vara anului 1999, a fost o experienţă decisivă deopotrivă pentru femeia şi scriitoarea Nora Iuga, prilejuindu-i revelaţia că încă mai poate exercita atracţie asupra unui public (şi masculin) şi interesa prin creaţia ei artistică. Jurnalul este structurat în două părţi, „Fasanenstraße 23“ şi „Stuttgarter Platz 22“, scrise la un interval de zece ani. Prima parte a jurnalului este un exerciţiu continuu de îndrăgostire de un oraş polimorf, plin de surprize, în parcurgerea căruia Nora Iuga se lasă ghidată doar de întîmplare, mai întotdeauna una fericită. Berlinul e, aici, o acumulare de imagini aparent disparate, de stări interioare şi emoţii în care se amestecă aleatoriu crîmpeie de realitate, pentru a alcătui fizionomia unui oraş „pe care îl porţi înăuntrul tău“: „Sînt locuri în care te opreşti printr-o întîmplare şi nu le mai uiţi niciodată. Parcă îţi promit că ai să le mai revezi. Locuri apropiate organic de tine, care probabil nici nu ar fi existat dacă nu le-ai fi aşezat tu însuţi acolo. Amănunte. Gesturi. Umbra unui ruj de buze pe marginea unei ceşti de cafea. Un pătrat de carton pe care scrie Engelhardt Pilsener. Ein schöner Stck Berlin, un cîntec italienesc de prin anii ’70 intrîndu-ţi în fiecare seară, la aceeaşi oră, prin fereastra deschisă. O frizerie, o barcă, un tichet expirat“. Un limbaj de o poezie subiacentă, care corespunde unei mărturisite stări de îndrăgostire, importantă fiind calitatea stărilor interioare, a sentimentului, şi nu obiectul/subiectul lor. Pentru Nora Iuga, Berlinul e şi prilejul regăsirii unei copil