A apărut numărul 3 al trimestrialului de diagnoză socială, politică şi culturală "Punctul critic". E deja un loc comun să spunem că publicaţia îşi onorează şi de data asta numele prin conţinut şi abordare. În mod paradoxal, paradox datorat periodicităţii sale, dosarul trimestrialului se dovedeşte de o stringentă actualitate - Frica şi violenţa.
În deschiderea dosarului, Eugen Uricaru încearcă să întrezărească câteva răspunsuri la întrebarea "Ce ni se întâmplă?" Comunitatea românească, consideră prozatorul, a devenit foarte nepăsătoare faţă de sine şi faţă de lucrurile importante care o definesc. Această realitate nu e doar îngrijorătoare, ea trebuie şi înteleasă, conştientizată: "Respectul faţă de sine, faţă de ceea ce te defineşte, te face puternic, te face să fii la rândul tău temut şi respectat. Dacă nu-ţi mai pasă de felul tău de a fi, de poporul tău, de cultura ta, de dreptatea ta, de cei care te apără şi de cei care îţi dau un nume, dacă nu te mai interesează de ce şi unde zace înmormântat tatăl, bunicul sau toţi cei care te-au făcut să fii ceea ce eşti, înseamnă că nu-ţi mai este teamă că poţi să greşeşti, că nu te mai străduieşti să nu greşeşti, pentru că nu poţi greşi faţă de ceea ce nu mai contează. Atunci când nu te mai temi de legi şi de Dumnezeu, când nu te mai temi că poţi greşi, atunci eşti gata să cazi pradă fricii. Frica te face să fii singur, să fii fără raţiune, te face să te pierzi pe tine. Teama se află în suflet iar frica se adăposteşte în oase. Cu teama de a nu greşi poţi ieşi din orice strâmtoare, pentru că teama de a nu greşi e raţională, pe când cu frica în oase nu mai poţi face nimic, frica ori te paralizează, ori te împinge la fapte necugetate".
Şi pentru criticul literar Alex. Ştefănescu România a devenit "o ţară primejdioasă", iar frica împrumută ceva din registrul cataclismelor naturale: "Frica inspirată de regimul comuni
