„România Liberă" a relatat pe larg, cu ajutorul corespondenţilor trimişi în Egipt, despre războiul dintre arabi şi israelieni din 1972. La fel cum a relatat acum despre revolta împotriva lui Hosni Mubarak. Unul dintre corespondenţii RL din Egipt, din 1972, îşi aminteşte care era atmosfera din Ţara Faraonilor.

Egiptul, teatrul răscoalelor împotriva dictaturii lui Hosni Mubarak - prezentate de redactorii RL zi de zi -, a fost poligonul unui om care a ţinut sub pumnul şi călcâiul lui acest popor sărăcit, 30 de ani. Zic „sărăcit" deoarece situaţia din Egipt se potriveşte foarte bine zicalei româneşti „Săracă ţară bogată".

O invitaţie cu tâlc

Pentru că Egiptul este, la propriu, o ţară bogată, fapt constatat de mine la faţa locului, în anul 1972, trimis de RL pentru o săptămână, preşedintele Al Sadat ne-a oferit (eram însoţit de la „Flacăra ilustrată" de D. Mârza) un sejur de o lună, pe cheltuiala Preşedinţiei egiptene, invitaţie cu tâlc, pentru că Al Sadat dorea să vizităm şi oraşul Suez, unde România a construit o rafinărie. L-am vizitat şi am găsit un oraş transformat complet în ruine; iar rafinăria construită de români ajunsese o uriaşă grămadă de fier. Invitaţia avea tâlcul ei în sensul că „iată ce v-a făcut ţara, adică Israelul, ce se bucură de relaţii diplomatice cu România!". De fapt, în contextul războiului arabo-israelian din 1972, diplomaţia română avusese atunci inspiraţia de a nu se băga în războiul dintre cele două ţări şi a menţinut relaţiile diplomatice cu ambele. Problema rafinăriei intra în logica de război, căci nimeni nu putea pretinde să fie ocrotită o instalaţie care producea combustibil pentru avioanele şi tancurile egiptene...

Bogăţia Egiptului

Atunci când vine vorba de bogăţia Egiptului, acesta este o ţară cu petrol, cu industrie metalurgică, cu agricultură care a ajuns la o suprafaţă irigată de circa 2,5 milioan