Seară rece, Palatul Ghika din Capitală, scăldat în lumini. Şi’nalt deasupra, cerul… Casa de licitaţii Artmark propunea colecţionarilor de artă un Tonitza care n-a mai (fost) văzut (de) lumea mare de când cu prima achiziţie de către un român, din aceia pe care ciuma roşie l-a stigmatizat drept „duşman al poporului“, sechestrându-i între altele şi colecţia de artă şi aruncând-o în depozitele (altfel de temniţă!?) Muzeului Naţional de Artă. Titlul lucrării – Golgota.(...)

Seară rece, Palatul Ghika din Capitală, scăldat în lumini. Şi’nalt deasupra, cerul… Casa de licitaţii Artmark propunea colecţionarilor de artă un Tonitza care n-a mai (fost) văzut (de) lumea mare de când cu prima achiziţie de către un român, din aceia pe care ciuma roşie l-a stigmatizat drept „duşman al poporului“, sechestrându-i între altele şi colecţia de artă şi aruncând-o în depozitele (altfel de temniţă!?) Muzeului Naţional de Artă. Titlul lucrării – Golgota.

Şi tablourile au Golgota lor, nu-i aşa? În seara aceea, ca-ntr-o nouă poveste, lumea bună (?), elegantă, descinzând din limuzine de nouă eră, traversa curtea palatului străjuit de copaci înalţi, iar în sălile de la etajul întâi se opreau, cu sete de artă, desigur, în faţa „vedetelor“ serii, cu Golgota – navă-amiral. Colecţionar de vază sau simplu muritor, se cuvine să ajungi măcar o dată la o licitaţie de artă cu dichis. Eu, din categoria celui simplu şi biet… nemuritor, îmi simţeam privirea atrasă, cu interes estetic, de lucrările care urmau să facă obiectul licitaţiei şi, mai cu seamă, de spectacolul acela cu actori-personaje evoluând în regie proprie sau sub indicaţiile vreunui mare anonim din culisele cu conturi dolofane sau mai pirpirii, dar gata de atac la o a Publicitate dică. Am apreciat paharul lung (cu picior fragil) de şampanie cu care am fost întâmpinaţi la intrare, în sala „turnirului“ cu