Divortul nu este o surpriza. Dimpotriva. Chiar in vara anului 2006, cand, intre Monica si Irinel a avut loc nunta secolului, gurile rele calculau ca urmeaza inevitabil divortul secolului.
Nici nu se punea problema "daca". Se punea numai problema "cand" si, mai ales, problema "cum". Cum, adica din vina lui, sau a ei.
Calculul a fost impecabil, de la inceput
Gurile rele au calculat corect. Ele isi dadeau cu parerea in presa mondena, observand cat de inevitabile sunt trei conditii obligatorii, in asemenea situatie:
1. Nasterea copilului.
2. Independenta Monicai, adica, mai pe romaneste, sa ajunga ea "pe picioarele ei".
3. Rabdarea Monicai, adica sa astepte ea pana isi da el in petec, ca sa faca dansa primul pas si nu dansul.
Fructul s-a copt, conditiile s-au realizat una cate una si, ceea ce era de asteptat, a facut explozie: divortul. Nu avem niciun motiv sa ne miram.
Nasterea copilului s-a produs matematic, la termen. Punct ochit, punct lovit. Custodia copilului este cheia tuturor negocierilor. Cu copil, chiar si un miop citeste printre randuri ca sotii au ce negocia. Cu custodie, partajul se hotaraste in doi, sau la judecator. Fara custodie, hotaraste Irinel singur, iar Moni ramane inevitabil cu buzele umflate.
Independenta Monicai s-a produs la fel de matematic. Nu exista independenta mai mare fata de Romania decat distanta pana in America, plus aranjamentele, pe care nu le stim noi, nu le stie Irinel, dar le stie dansa.
Rabdarea Monicai a ajuns si ea acolo unde trebuia. Chiar daca suntem discreti si nu ne bagam in susotelele pe seama escapadelor lui Iri, faptul ca Monica a cerut divortul, dar mai intai custodia, si abia dupa aceea va cere partajul, despre care acuma pretinde ca n-o intereseaza, dovedeste ca filmul se deruleaza dupa acelasi scenariu
