Procurorii şi poliţiştii anticorupţie au verificat ieri angajaţii Vămii Ploieşti şi firmele de import-export legume şi fructe
În urma descinderilor, şeful Vămii a fost adus la Bucureşti
Tăvălugul verificărilor angajaţilor din punctele de trecere a frontierei şi vămilor a continuat ieri cu Vama Ploieşti, anchetatorii vizând de data aceasta nu contrabanda cu ţigări, aşa cum s-ar fi crezut, ci luarea de mită pentru a trece cu vederea ilegalităţile comise de reprezentanţii firmelor de import-export de legume şi fructe. În urma descinderilor efectuate de procurorii şi poliţiştii anticorupţie, şeful Vămii Ploieşti, Cornel Costea, a fost ridicat şi adus la Bucureşti pentru a fi audiat.
Ca şi până acum, verificările vizează posibile acte de corupţie în care sunt implicaţi angajaţii statului, existând indicii, în urma monitorizării acestora, că ar fi primit diferite sume de bani sau foloase necuvenite pentru a trece cu vederea anumite nereguli. Surse judiciare susţin că şeful Vămii Ploieşti ar fi luat 10.000 euro drept mită.
În ultima lună, procurorii şi ofiţerii DGA au descins în mai multe puncte de trecere a frontierei, fiind deja cunoscute reţinerile şi arestările poliţiştilor de frontieră şi vameşilor de la Vama Albiţa, PTF Siret, PTF Naidăş şi PTF Moraviţa. În momentul de faţă aproximativ 150 de poliţişti de frontieră, vameşi, dar şi contrabandişti de ţigări sunt în arest preventiv, alte zeci de persoane fiind cercetate în libertate, pentru acuzaţii similare.
Urmează Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice?
Mai incisiv decât ne-a obişnuit, şeful statului, Traian Băsescu, a susţinut la şedinţa de bilanţ a Ministerului Administraţiei şi Internelor că nu există, în România, nici măcar un singur loc unde să nu se poată vorbi despre corupţia organelor statului şi că Internele şi Finanţele sunt "cele mai conservatoare mi