Continuându-şi încercările de analiză în domeniul literaturii subiective scrise de medici, în numărul de azi, sub „lupa critică“ a dlui dr. Mihail Mihailide, se află o autobiografie. Aceea a dlui dr. Victor Lotreanu, intitulată „Confesiuni în alb“. Pe larg, la rubrica „Jurnal de jurnale“. (...)
„Confesiuni în alb“ (Ed. Top Form, Bucureşti, 2003) este o autobiografie. Autor: dl dr. Victor Lotreanu, imunolog cunoscut, medic primar în specialitatea Laborator clinic, doctor în ştiinţe medicale (1970), fost cercetător ştiinţific şi cadru universitar la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A scris cărţi de specialitate, îndeosebi cu valenţe didactice, lucrări beletristice, precum şi scrierea mai sus citată, aparţinând speciei literaturii confesive. Asemănătoare acesteia ar putea fi: „Cu Gândul la Hipocrat“ (1987), „Amintiri pe drumul întoarcerii“ (1995) şi „Gânduri la persoana întâi“ (2002). „Alb“, determinantul din titlu, face trimitere la ţinuta de lucru a studenţilor medicinişti şi a medicului, în general. Acad. Eugen Simion remarcă deosebiri minime între memorii şi autobiografii, în sensul că în ultimele se distinge „o mai mare concentrare asupra subiectului narator“ – care, oricât şi-ar declara distanţa fa Publicitate ţă de evenimentele relatate, eventual obiectivitatea, se află în centrul naraţiunii. Autobiografia este „o naraţiune lineară, coerentă, cu un scenariu previzibil“. Şi pentru a încheia citarea din prima lucrare apărută a criticului asupra literaturii subiective1 – o referire la opinia autorului celebrelor „Antimémoires“: „Cum zice Malraux şi cum cred, în fond, mai toţi cei care îşi scriu biografia: o autobiografie trebuie să sugereze o viaţă exemplară sau să arate cum o viaţă se transformă într-un destin“. Evadat în 1940 din lagărul de la Sens pentru a intra în organizaţiile de rezistenţă antigermane, colonelul Berger, alias