Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microbuzele nesigure, interzise în UE

Publicat in Capital, vineri 25 februarie 2011 ·

Autorităţile naţionale sunt obligate, începând cu data de 24 februarie să interzică înmatricularea şi vânzarea microbuzelor noi care nu respectă normele tehnice necesare pentru protecţia pietonilor, conform unui comunicat transmis de către Departamentul pentru Afaceri Europene.

Potrivit articolului 9 al Regulamentului nr. 78/2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte protecţia pietonilor şi a altor utilizatori vulnerabili ai drumurilor, începând cu 24 februarie 2011, din motive legate de protecţia pietonilor, autorităţile naţionale nu vor mai considera valabile certificatele de conformitate pentru microbuzele noi.

Astfel, potrivit Regulamentului menţionat, autorităţile statelor membre ale UE vor interzice înmatricularea, vânzarea sau introducerea în circulaţie a microbuzelor noi care nu respectă condiţiile de natură tehnică stabilite prin acest regulament, respectiv testul ABS şi testul pentru funcţionarea sistemului de asistenţă la frânare.

Regulamentul stipulează că această prevedere se aplică autovehiculelor noi de categoria M1, proiectate şi construite pentru transportul pasagerilor, care au cel mult opt locuri pe scaune, în afara scaunului conducătorului auto, precum şi cele de categoria N1 (destinate transportului de mărfuri) derivate din categoria M1 şi a căror masă maximă nu depăşeşte 2,5 tone.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum o ora
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

David Popovici, mesaj după ce a câştigat a doua medalie la CE U23: Două momente care încap în 24 de ore, dar care adună ani de muncă, sacrificii şi visuri

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Multiplul campion la nataţie David Popovici a notat, vineri, pe Facebook, după ce a câştigat a doua medalie la Campionatul European U23, că aceste performanţe reprezintă rezultatul a “ani de muncă, s

David Popovici a câștigat medalia de bronz în proba de 50 m liber la Europenele de înot U23

Mediafax acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a obținut a doua medalie de la ediția de anul acesta a Campionatelor Europene de Înot U23 (Samorin, Slovacia), clasându-se vineri seară pe locul al treilea în cadrul probei de 50 m liber. David Popovici a încheiat cur

INCENDIU de proporții în sectorul 6 al Capitalei. Intervenție în forță pentru stingerea flăcărilor de la un depozit

Gandul acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit vineri, 27 iunie, la un depozit aflat în sectorul 6 din Capitală. Autoritățile au intervenit cu mai multe echipaje de stingere. UPDATE: Autoritățile au intervenit cu încă 7 autospeciale de stingere Până la momentul actual nu a

Patru persoane, printre care doi copii, internate după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se aflau

Adevarul acum o ora
Un copac doborât de vânt a căzut peste autoturismul în care se aflau patru persoane, printre care doi copii. La fața locului, mai exact între localitățile Călineşti şi Copăceanca din Teleorman, au sosit două echipaje de pompieri.

O vilă istorică de la RA-APPS a fost închiriată unui privat. Bolojan, indignat: „Nesimţirea e mare în multe locuri”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 27 iunie, că există o vilă de protocol veche, pe Șoseaua Kiseleff din București, care aparține Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), dar care a fost închiriată unui pr

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 2 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 2 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/35°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°