“Priviți cu atenție fotografia din pagina următoare. Ea este neobișnuită și reprezintă un grup de copii suedezi care au ieșit în stradă cerând – ce credeți? – să li se permită accesul la cinematograf. Dar nu la oricare cinematograf ci la acela la care rulează filmul E.T. care se bucură de un succes ieșit din comun nu numai în Suedia, dar și în toate celelalte țări. Cei mai mari dintre ei aveau șapte ani, cei mai mici dumnezeu știe câți…” scria Nicolae Nicoară în Almanahul Luceafărul din 1984. În poza din almanah (îmi cer scuze pentru calitatea pozei dar almanahul e vechi si aparatul meu foto nu foarte performant) sunt într-adevăr câțiva copii hotărâți, cu pancarte în mână, nemulțumiți că nu pot vedea filmul).

În continuare mai scria și că la proiecția specială a filmului, la sediul din New York al ONU pentru funcționarii forumului suprem internațional – “chiar și cei mai cinici dintre cei prezenți nu și-au putut abține lacrimile și ieșind din sală oamenii se întrebau fără să se cunoască și fără să se rușineze unul de altul: Și dvs. ați plâns? ”

Autorul articolului se întreabă dacă filmul nu este cumva un kitsch sentimental în genul Love story…iar la finalul articolului menționează că în seara de 17 octombrie, 1982, la acea vizionare de la sediul ONU, secretarul general al ONU de atunci, Javier Perez de Cuellar a spus înmânându-i lui Steven Spielberg o plachetă jubiliară pentru mesajul filmului său: ” Filmul domnului Spielberg a reușit să creeze o atmosferă de pace, de înțelegere și coexistență pașnică. Mesajul pe care ni-l aduce E.T. se identifică astfel cu mesajul ONU…”

În aceeași seară, după o jumătate de oră de la discursul lui Cuellar, membrii unor falange libaneze cu acordul tacit al unor comandanți ai armatei israeliene pătrundeau în taberele de refugiați palestinieni Sabra și Shatila de lângă Beirut spune Nicoară – “comițând unul dint