Julia Franck (n.1970) debutează în 1998 cu romanul Der neue Koch (Noul bucătar). Urmează romanul Liebediener (Servitorii dragostei; 1999), volumul de povestiri Bauchlandung (Aterizare pe burtă, 2000) şi romanul Lagerfeuer (Foc de tabără; 2003). Este deţinătoarea Premiului Marie Luise Kaschnitz (2004) şi a Medaliei Roswitha a Oraşului Gandersheim (2005). În anul 2007 îi apare romanul Femeia din amiază Die (Mittagsfrau), tradus în 35 de limbi şi vândut în peste un milion de exemplare, pentru care autoarea este distinsă în acelaşi an cu cel mai important premiu pentru literatură germană Deutscher Buchpreis. Femeia din amiază va apărea la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Ramonei Trufin.

Vara anului 1945. O gară mică, undeva în estul Germaniei, asaltată de populaţia înfricoşată care visează să prindă un tren spre vest. Helene şi fiul său sunt fugari, dar micul Peter nici nu-şi imaginează că, de fapt, coşmarul abia începe: mama lui îl abandonează pe o bancă din gară. Sfâşiată de durerea despărţirii, aceasta rupe, odată cu cordonul ombilical ce-o ţine alături de fiul ei, şi legăturile cu trecutul, în care a trebuit să îndure tortura unei mame bolnave psihic, moartea tragică a bărbatului iubit şi căsătoria umilitoare cu un inginer nazist.

Într‑un pat din metal, de email alb, stăteau culcate două fetiţe, care loveau cu picioarele dezgolite, prin rotaţie, un recipient din alamă, umplut cu apă fierbinte. Cea mică se tot străduia, împingându‑l cu degetele de la picioare şi trăgându‑l cu călcâiele, să‑l aducă de partea ei. Însă, în ultima clipă, intervenea piciorul mai lung al surorii sale, împiedicând‑o să‑şi ducă planul la bun sfârşit. Helene adora la Martha lungimea gleznelor şi picioarele ei înguste, graţioase. Ce‑o făcea să dispere era însă hotărârea cu care Martha îşi revendica, pare‑se că fără nici un fel de problemă, perna cu apă f