Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest al medicilor de familie, nemulţumiţi că trebuie să aducă adeverinţe noi ale pacienţilor

Publicat in Antena 3, vineri 25 februarie 2011 ·

Mai mulţi medici de familie au protestat, vineri dimineaţă, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) nemulţumiţi de solicitarea instituţiei, ca ei să vină cu adeverinţele de asigurat ale unora dintre pacienţii, pentru a dovedi calitatea de asigurat a acestora, informează Agerpres.

Cadrele medicale consideră această cerere ilegală, mai ales că ei au fost anunţaţi telefonic şi li s-a dat un termen limită de depunere scurt, respectiv joi ora 16.00 sau vineri ora 9.00.

„Este una dintre multiplele datorii care ni se pun în cârcă şi care nu este a noastră. Dovada calităţii de asigurat este strict apanajul CNAS să o controleze, dar pentru că acum este un control al Curţii de Conturi şi am înţeles că această Curte de Conturi a cerut ca noi să aducem aceste dovezi de asigurat, nu înţeleg de ce trebuie să o facem noi. Curtea de Conturi ar trebui să se uite în sistemul SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS - n.r.), în mod sigur li s-a oferit această posibilitate", a precizat preşedinta Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă, potrivit Mediafax.

Potrivit acesteia, nici nu este legal să dovedească medicul de familie calitatea de asigurat, aceasta trebuie să o facă Casa de Asigurări care primeşte lunar din partea angajatorilor dovezile de asigurat pe care trebuie să le actualizeze.

„Medicii au obligaţia depunerii documentelor pentru cei înscrişi pe listele lor la început, după aceea este problema Casei să verifice acest lucru. CAS-urile primesc lunar listele cu asiguraţi de la angajatori şi pot verifica persoanele aflate pe liste”, a explicat dr. Ruxandra Stănescu.

Mai mulţi medici de familie au protestat, vineri dimineaţă, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) nemulţumiţi de solicitarea instituţiei, ca ei să vină cu ade

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 37 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 8 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°