Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După 18 ani, UDMR schimbă şeful la al X-lea Congres

Publicat in Jurnalul, vineri 25 februarie 2011 ·

Înfiinţată în 1989, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a atins un record de stabilitate pe care niciun partid românesc nu l-a reuşit: în 22 de ani nu a avut decât doi preşedinţi, preşedintele fondator Geza Domokos în perioada 1989-1993 şi apoi, până în prezent, Marko Bela. Atingând "majoratul" în conducerea Uniunii, după ce a reuşit să facă din UDMR formaţiunea-balama la guvernare, cea în voturile căreia au stat cocoţaţi premierii la Palatul Victoria, Marko Bela a decis la finalul anului trecut să pună punct carierei sale emblematice de preşedinte şi, fix înainte de a împlini 60 de ani, să lase Uniunea în alte braţe. Doritori de a ocupa locul lăsat liber de Marko, un ministru – Kelemen Hunor, un consilier prezidenţial – Peter Eckstein Kovacs şi un deputat – Olosz Gergely îşi vor testa sâmbătă forţele. Ordinea prezentării, după cum spun gurile rele, se anunţă a fi şi cea care va rezulta după numărarea voturilor.

Miza Congresului UDMR din weekend este una foarte mare însă tocmai pentru non-maghiari, adică re­prezentanţii opoziţiei, care speră că un nou preşedinte va însemna şi o rediscutarea a condiţiilor în care Uni­u­­nea ar accepta să părăsească barca ac­tualei guvernări cu PDL şi să aducă vo­turile necesare opoziţiei unite în USL pentru a putea demite Guvernul Boc.

Pentru asta, toţi cei trei lideri ai opo­ziţiei, pesedistul Victor Ponta, li­be­ralul Crin Antonescu şi conservatorul Daniel Constantin, vor fi pre­zenţi în weekend la Oradea cu mesaje de atragere a UDMR de partea opo­zi­ţiei. "Acolo vor fi doua mesaje im­por­tante şi cred destul de limpezi din par­tea lui Victor Ponta şi Crin An­to­­nescu, care au fost invitaţi la Congres şi care vor onora această invitaţie şi vor transmite mesaje destul de clare în acest sens. Noi le facem public in­vi­taţia să părăsească această coaliţie şi să vină lângă noi", anunţa clar acum câtva ti

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°