O antologie cu "Cele mai frumoase poezii de dragoste" ale lui Adrian Păunescu o veţi găsi miercuri, 2 martie, împreună cu Jurnalul Naţional. Pentru cei internaţi în "spitalul de nervi şi de cord/ numit po­pular printre oameni iubire", poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu a devenit un drept comun. Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional în mai 2008, poetul vorbeşte despre muzele care i-au inspirat versurile, despre nefericirea rodnică a poetului şi stările de graţie care i-au stârnit furtunile lirice.● Regina Neagră, ultima ploaie torenţială a lui Adrian Păunescu

Pentru toţi aceia care au auzit copacii urlînd, pentru aceia care au murit şi "s-au sculat cu pămîntul de pe groapa lor în cap", pentru aceia care au intrat de bunăvoie în foc pentru a nu fi reci, pentru Regine Negre şi Nebuni de Alb, pentru aceia care caută poveşti printre flori, pentru cei fără de simţuri sucombate din naştere, pentru cei internaţi în "spitalul de nervi şi de cord". Pentru toţi aceştia, poezia de dragoste a lui Adrian Păunescu a devenit un drept comun. Ea s-a născut ca o cale de tămăduire, ursită a salvării din moarte. Ceilalţi, să se vindece prin lectură!

Jurnalul Naţional: Ce este o muză pentru un scriitor? Adrian Păunescu: Este acea realitate sau acea năzărire care îl determină să scrie. Îi creează un fel de stare de graţie în care el crede că e cea mai importantă fiinţă din lume, că are de pledat o cauză care fără de opera lui s-ar pierde în neant şi că are de refăcut unitatea lumii prin opusul său care este femeia, sau printr-un bărbat, dacă este vorba despre o poetă. Cînd e vorba de un muzician lucrurile sînt şi mai subtile, şi mai profund distilate, dar o muză e tot ce-şi poate dori un creator. Şi epigramiştii au muze. Şi cîinii singuri din curţile ţăranilor din sud au o muză: luna. Latră la ea, latră între ei. Muza e un pretext al comunicării. Îi tre