Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi pentru depunerea declaraţiei unice. Vezi cât e amenda pentru întârziere

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 25 februarie 2011 ·

Astăzi este ultima zi în care angajatorii mai pot depune la Fisc declaraţia unică pentru luna ianuarie 2011. În cazul nedepunerii la timp, amenda este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 5.000 lei pentru companii. Sursa: LIBERTATEA

Angajatorii care nu depun în mod repetat declaraţia lunară vor fi declaraţi inactivi de către Fisc, avertizează reprezentanţii instituţiei.

Toate unităţile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) care primesc declaraţii lucrează în două schimburi, în intervalul orar 08.00-20.00.

Mihai Gogancea Vătăşoiu, vicepreşedinte ANAF, a dat asigurări că funcţionarii vor lucra chiar şi după orele 20.00, dacă în faţa ghişeelor vor fi contribuabili cu documentele completate, astfel încât să fie înregistrate declaraţiile de la toate persoanele aflate fizic la ghişee.

În Bucureşti, sunt deschise în total 281 ghişee la sediile administraţiilor financiare, dar şi la Casa de Pensii şi la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Un singur formular în loc de cinci

Formularul 112 cuprinde obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, a impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. Până anul trecut, aceste date erau furnizate în cinci declaraţii către patru instituţii diferite: ANAF, CNPAS, ANOFM şi CNASS.

Până în seara zilei de 23 februarie, au fost depuse 315.534 declaraţii (aproximativ 67% din total), din care 48.581 prin internet, iar 266.953 la ghişeu, informează un comunicat de presă transmis de ANAF.

Potrivit evidenţelor fiscale, numărul total de contribuabili care trebuie să depună declaraţia 112, angajatori şi asimilaţi acestora, este de aproape 470.000.

Un ghid de completare a declaraţiei unice poate fi găsit pe site-ul Fiscului www.anaf.ro.

Formularul 112 completat, şt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 40 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 17 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°