Poliţiştii de frontieră pot face uz de armă, în anumite situaţii, şi fără somaţie
Mineritul, exploatările de ţiţei sau pescuitul industrial în zona de frontieră se pot efectua numai cu avizul şefului Gărzii de Coastă
"Ordinea şi siguranţa cetăţeanului" în zona Litoralului Mării Negre, a Dunării Maritime şi a Deltei Dunării ar putea fi asigurată, în curând, de către Garda de Coastă, instituţie ce va fi organizată la nivelul administrativ al judeţelor Constanţa şi Tulcea, prin reorganizarea inspectoratelor judeţene ale poliţiei de frontieră Constanţa şi Tulcea.
Potrivit unui proiect de lege postat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Garda de Coastă va avea ca zonă de competenţă suprafaţa din teritoriul naţional constituită din zona de frontieră corespunzătoare judeţelor Constanţa şi Tulcea, Dunărea maritimă, apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă.
Proiectul de act normativ stabileşte şi o serie de măsuri în scopul securizării frontierelor aeriene, terestre, maritime şi fluviale, combaterii migraţiei ilegale, asigurării respectării regimului juridic al frontierei de stat etc., având în vedere statutul României de stat membru al Uniunii Europene.
De asemenea, proiectul vizează crearea cadrului legal pentru reglementarea efectuării controlului pentru trecerea frontierei de stat a navelor care intră sau ies în/din porturile româneşti în/din curse externe, având în vedere aderarea la Spaţiul Schengen, ceea ce presupune stabilirea unor noi principii ale controlului navelor care circulă pe fluviul Dunărea, aplicabile după data stabilită prin decizie a Consiliului Uniunii Europene de eliminare a controlului la frontierele interne.
Printre modificările aduse OUG 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi a OUG 105/2