După 12 luni de la demararea acestui proiect se aşteaptă ca numărul de turişti să crească cu 15%
Asociaţia Infoturism a demarat proiectului "Promovare online şi offline a obiectivelor naturale şi antropice cu potenţial turistic major, zona Nord-Est", finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar valoarea totală a proiectului este de 1.003.898,64 lei, din care: valoarea totală eligibilă este de 735.422,42 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului); valoarea neeligibilă estimată inclusiv TVA aferentă acesteia este de 91.974,84 lei; valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 176.501,38 lei, au anunţat reprezentanţii Asociaţia Infoturism, o organizaţie neguvernamentală. Proiectul se va deşfasură pe o perioadă de 12 luni. "În cadrul acestui proiect vor fi promovate 70 de obiective turistice din Moldova care nu au fost valorificate până acum. Investiţia în acest proiect depăşeşte 1 milion de euro şi suma aceasta va ajuta la crearea unui portal, promovarea acestui site şi alte activităţi. Ne aşteptăm ca această promovare să crească numărul de vizitatori, care vor ajunge în Moldova, cu 5-15%" , a declarat Stelian Mitu, manager proiect în cadrul unei conferinţe. "Am depus actele pentru finanţare în ianuarie 2010, iar în februarie anul curent Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a aprobat această cerere", a mai adăugat Stelian Mitu.
Infrastructura şi cazarea sunt deficitare în această zonă, dar trebuie ca Moldova să fie promovată
"Una din marile noastre probleme în România este promovarea. Dacă un turist din străinătate caută un site care să conţină toate informaţiile despre România nu va găsi. Dar un prim-pas este acest proiect care va aduce toate informaţiile necesare despre Moldova, o regiune din România. Moldova este o zonă cu potenţial, dar până în momentul de faţă sub 25% dintre ob