În România corupţia are foarte multe feţe. Unele dintre ele nici măcar nu sunt de natură penală.

Primul gând care se iveşte în mintea românului când cineva i-a făcut un serviciu este cum să-i mulţumească pentru favorul făcut. Problema e că noi considerăm favoruri şi lucrurile care intră în obligaţia celui care le face. De exemplu, dacă badea Ion se duce la Primăria din comună şi solicită o banală adeverinţă, se simte prost dacă nu-i dă o gâscă şi câteva ouă funcţionarei care i-a completat-o.

Acest principiu este bine înrădăcinat în mentalitatea noastră, nu contează că muncim cu sapa sau cu pixul. Ne-am obişnuit să dăm atenţii. Şi, poate pare neverosimil, dar din cauza acestor mici atenţii ne facem cu toţii vinovaţi pentru numărul mult prea mare de şpăgari care sunt printre noi. Dacă un nene poliţist vine şi ne rezolvă un furt, considerăm că nu e omenesc să-l lăsăm pe săracul om să plece fără o găină şi o sticlă de vin. Ei bine, acel poliţist, având precedentul, va avea pretenţia să primească acelaşi tratament la fiecare caz pentru care este plătit să-l rezolve. Exemplul cu poliţiştii este pur întâmplător, dar tipic pentru societatea românească.

Vorbeam mai deunăzi cu un prieten despre şaradele cu şpăgile din vămi. Zicea el, pe bună dreptate, că „oricine ar fi procedat la fel, dacă ar fi fost în locul lor". Aşadar, vorba prietenului meu, nu contează cât de corectă ar fi o persoană, dacă ar fi vameş sau poliţist de frontieră, s-ar transforma fără doar şi poate în şpăgar. Înclin să cred că, într-o mare măsură, gândirea amicului meu este corectă. Sistemul nu ne obligă să cerem şpagă, asta ţine de conduita morală a fiecăruia în parte, dar, de cele mai multe ori, ne obligă să o luăm dacă aceasta ne este oferită. Şi dacă tot vorbim de poliţiştii de frontieră, vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Dacă într-un punct vamal, Albiţa - de exemplu -, sunt zece po