Asemeni cartilor bune, vinul nu e niciodata la fel, ci se actualizeaza, altfel, la fiecare lectura. Poate ca farmecul degustarii si atractia pe care o exercita vinul se bazeaza pe aceste posibilitati nelimitate de “lectura”. Poate ca, spre deosebire de orice alt tip de bautura, ceea ce ne face sa ne intoarcem mereu si mereu la vin, e tocmai unicitatea fiecarei sticle, posibilitatea eternei surprize.
Pe ce ne bazam cand declaram ca un vin e bun ? Primordiala e experienta fiecaruia, care se fondeaza pe toate celelalte sticle de vin baute, dar si pe sensibilitatea proprie, ascutita de aromele si savorile copilariei. Ca sa poti ajunge connaisseur trebuie sa fii, in primul rand, un degustator neobosit si un bautor nelinistit. Si cred ca avantajul bautorului sta tocmai in disponibilitatea de a intra in dialog cu personalitatea fiecarui vin. O disponibilitate bine antrenata…
Mi s-a intamplat frecvent, sa percep diferente semnificative intre acelasi vin, baut la cateva zile distanta, din sticle diferite. In plus, sunt dintre acei care considera ca vinul inseamna si atmosfera, sau poate, mai bine spus, vinul iti cere o anumita dispozitie ca sa il poti savura, ai nevoie de o stare anume ca sa intri in rezonanta cu el. Pentru mine, vinul e o experienta subiectiva si asta e unul din motivele pentru care nu m-am priceput niciodata sa dau note vinurilor. Degustarea ar trebui sa fie mai degraba, o forma de reflectie, si mi se pare nedrept sa incerci sa reduci complexitatea unui vin la un sumum de cateva puncte. Dar inteleg, desigur, nevoia de ierarhizare.
Si totusi, pe masura ce incerc cat mai multe vinuri si scriu la acest blog, sunt nevoita sa constat ca unicitatea vinului se sustrage nevoii de ierarhizare, iar departajarile punctate imi par mai mult instrumente de marketing, incercari iluzorii de a ingheta inefabilul vinului intr-o cifra.
Articol publica
