Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR a convenit cu sindicatele să susţină în coaliţie propuneri ale acestora privind Codul Muncii

Publicat in Gandul, sâmbătă 26 februarie 2011 ·

Conducerea UDMR a convenit, sâmbătă, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor, care au intenţionat să protesteze, sâmbătă, în faţa Casei Sindicatelor din Oradea, unde are loc Congresul Uniunii, să susţină în coaliţia guvernamentală câteva propuneri ale acestora privind Codul Muncii.

"Am clarificat următoarele lucruri: din punctul nostru de vedere UDMR cred că şi până acum a plecat urechea la propunerile pertinente ale sindicatelor. În ce priveşte Codul Muncii, sindicatele ne-au rugat să avem în vedere probleme precum contractele pe durată determinată sau perioada de probă la angajare, iar luni vom avea o şedinţă a coaliţiei şi luni sau marţi şedinţă de Guvern pentru definitivarea textului proiectului de Cod al Muncii", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Oradea, după o întâlnire cu sindicatele, ministrul Mediului, Borbely Laszlo, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a spus că reprezentanţii UDMR din Guvern vor discuta cu partenerii pentru a susţine acele propuneri ale sindicatelor pe care le consideră "pertinente".

"Vom discuta cu colegii implicaţi în aceste negocieri, ca acolo unde sunt, şi unele propuneri mi se par pertinente, să încercăm să îi convingem pe colegii din coaliţia guvernamentală", a spus Borbely.

El a adăugat că în ceea ce priveşte asumarea răspunderii, această procedură nu mai poate fi abandonată de Guvern, dat fiind stadiul avansat al delurării ei.

"În ceea ce priveşte asumarea răspunderii, nu cred că în momentul acesta putem să întoarcem acest lucru", a spus Borbely.

Borbely a precizat că va împărţi delegaţilor la Congres câte un exemplar din revendicările notificate de sindicaliştii de la cele patru mari confederaţii, respectiv BNS, CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, şi Meridian.

Preşedintele BNS Bihor, Nicoale Morgovan, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că sindicaliştii care a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 46 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 5 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°