Scoase din cufere prăfuite sau culese din târgurile de vechituri, hainele "resuscitate" îşi pot înzeci valoarea pe doamne cu ştaif. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

În urmă cu trei ani, Oana Stănciulescu a devenit căutătoare de comori. De atunci, nu s-a oprit din scotocit prin mansarde, lăzi, cutii şi târguri. Acum, e fericită că are un magazin on-line şi că poate să trăiască din dragostea sa pentru hainele vechi.

Pasiunea pentru modă a moştenit-o de la bunica ei, fostă directoare de teatru, "o doamnă foarte îngrijită şi foarte pedantă", după cum spune ea. Interesul s-a transmis, iar mama ei o ducea pe vremea lui Ceauşescu la o consignaţie de pe strada Batiştei, din Bucureşti, unde oamenii îşi scoteau la vânzare hainele ponosite, multe primite de la rudele din străinătate.

Totul păleşte în faţa hainelor

Ce îi place la stilul vintage este că aceste piese de vestimentaţie au o istorie proprie. De multe ori însă, trebuie să şi-o imagineze: "Nu ştii care a fost viaţa lor. Poţi doar să bănuieşti dacă o rochie de seară a aparţinut unei doamne din înalta societate care frecventa ceaiuri dansante sau petreceri". Multe ponturi le primeşte de la prietenii care îi dau telefon şi îi spun că cineva a moştenit un apartament şi nu mai are nevoie de vechiturile din şifonier. "Când îmi pui în faţă o cutie cu haine vechi, totul a pălit în jur", spune Oana.

Târgurile de vechituri sunt o sursă nesecată de îmbrăcăminte, încălţăminte, bijuterii sau genţi. Cutreieră şi satele, în special cele din Ardeal, de unde se aprovizionează cu haine pentru fanii stilului rustic. Aşa a descoperit prin podurile caselor cojoace, blănuri, fuste înflorate, pălării, şaluri, catrinţe sau centuri. "Am găsit nişte materiale foarte vechi – tafta, mătase, dantelă - păstrate de o doamnă ce fusese croitoreasă în tinereţe", povesteşte tânăra.

Le spală