"Noi, cele doua milioane de fosti detinuti politici, intruchipam somonii ultimei jumatati a secolului al XX-lea. Din cadavrele noastre intrate in descompunere se va hrani noua generatie curata, sanatoasa, fara pinda si fara frica". Asa va fi? Cautam de mult o carte despre care s-a scris si s-a vorbit atunci cind a aparut: Frica si pinda, de Florin Constantin Pavlovici, publicata la Editura Muzeului National al Literaturii Romane. In timpul unui recent voiaj la Bucuresti, am gasit-o, in sfirsit, la libraria muzeului - un cub de sticla plasat la strada, in fata cladirii. Abundenta de titluri, oferta generoasa, rafturile gem aici de carti si de reviste literare si nici un cumparator. Trist. Stiam cartea mai veche a autorului, Tortura pe intelesul tuturor, o relatare cutremuratoare a vietii in lagarele de munca si exterminare din Balta Brailei si din Delta, o carte-marturie a istoriei Gulagului romanesc. Florin Pavlovici a fost coleg de celula cu prozatorul I.D. Sirbu, a stabilit acolo relatii de prietenie cu scriitorul si actorul Ion Omescu, cu orientalistul Sergiu Al. George, dar si cu convertitul la ortodoxie N. Steinhardt sau cu istoricul Al Zub. O marturie despre calvarul unei generatii de tineri de exceptie, carora le-a fost frint zborul, deturnat destinul. Cartea recenta relateaza dificultatile reintegrarii de dupa detentie, e o selectie a experientelor unui fost „dusman al poporului"; despre umilintele pe care le indura cineva care incerca sa-si gaseasca un loc in noua societate, dupa ce venea cu stigmatul de „fost detinut politic". Stiam despre toate acestea din studierea dosarelor unor psihologi, ca Nicolae Margineanu, de la Cluj, Petre Botezatu, de la Iasi sau George Bontila, de la Bucuresti. Stiam si marturia doctorului Nicu Ionita, de la Pascani, care scrie raspicat, in cartea sa, Psihodrama de detentie si urmarile ei, ca reinsertia a fost uneori mai umilito