"Opinca asta romaneasca s-a nascut in jertfa si se jertfeste si acum! Asta va invia poporul roman!"
Aproape de mare, cladita langa apele lenese ale golfului Techirghiol, se afla o statiune renumita pentru puterea sa de a lecui. Aici s-au tamaduit de-a lungul timpului soldatii indepartatei Rome sau osmanlaii lui Said Pasa care, se spune, si-ar fi oblojit cu namol bratele betegite in lupte. Acum aproape 70 de ani, Patriarhul Iustinian s-a decis sa ctitoreasca in statiune o manastire in care slujitorii Domnului sa isi vada de bolile trupului. Intaistatatorul ortodoxiei romanesti a avut apoi inspiratia de a-l aduce aici pe un smerit monah, care prin uriasa sa personalitate duhovniceasca va transforma tamaduirile trupesti de la Techirghiol in tamaduiri spirituale si sufletesti.
"Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port"
Cine s-a apropiat vreodata de parintele Arsenie Papacioc nu-i poate uita privirea limpede, ochii albastri, in care parca cerul se intalneste cu marea, si nici trupul scund, subtire si straveziu ca un paharel de clestar. Parintele e animat mereu de o energie teribila, care se evapora in miscari repezi, caci, in pofida celor 96 de ani, e iute ca un praznel. Ceva delicat si luminos emana din fiinta sa. Vorba-i este punctata de un chicot vesel, iar tacerile de un suras. Barba alba, lunga si maiestuoasa, ii subliniaza cum nu se poate mai bine varsta supremei intelepciuni. Intr-un fel, parintele a ramas foarte tanar. Imi si spune, de cate ori il vad, ca cine nu are "o frantura de batranete la tinerete nu va avea nici un crampei de tinerete la batranete".
"Arsenie de la Mare", cum il numea parintele Ioan Buga, poate cel mai mare portretist al duhovnicilor romani, are un suflet greu de intalnit printre muritori. Plamadit in focul suferintei, din aliajul alb si pur al iubirii, cel care nu se trece cu anii, el a ramas l
